Ofițeri participanți la Cursul Superior Internațional, organizat de Școala de Aplicație pentru Ofițeri ,,Mihai Viteazul” a Jandarmeriei Române, au desfășurat miercuri, 08 noiembrie, a.c. o vizită de informare și documentare în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
Delegația a fost alcătuită din 13 ofițeri participanți la cea de a XV-a ediție a acestui curs proveniți din țări ca: Romania, Franța, Republica Moldova, Iordania, Madagascar, Maroc, Liban, și Ucraina.
În cadrul vizitei, jandarmii arădeni au prezentat atribuțiile și misiunile ce le revin și obiective din zona de responsabilitate. De asemenea, cu sprijinul conducerii Centrului pentru Cazarea Străinilor Luați în Custodie Publică Arad și a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, s-au vizitat centrul și Punct Control de Trecere a Frontierei Nădlac Autostradă, unde s-au punctat misiunile în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad.
În cadrul Cursului Superior Internațional, ofițerii se pregătesc pentru a ocupa funcții într-un stat major internațional, pentru operațiuni de menținere a păcii sub mandat ONU.
Totodată , an de an, în 08 noiembrie, jandarmii arădeni , îi sărbătoresc pe Sfinții Arhangeli Mihail și Gavril, care au o semnificație aparte, simbolizând lupta pentru dreptate și bunătate, împotriva răului și a necinstei, reale modele pentru toți jandarmii români, iar cu această ocazie, la Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, a avut loc o slujbă religioasă condusă de preoții parohi din comuna Vladimirescu.