Reşiţa a găzduit zilele trecute ediția cu numărul VII a Memorialului ,,Ioan Schuster” la înot masters. Echipa CSM Arad a fost bine reprezentată, atât ca număr de concurenți, 9, cât și ca rezultate obținute. Cel mai mare număr de medalii l-a obținut Norbert Rusu, acesta câștigând medalia de bronz la probele de 400 metri liber, 50 metri fluture, 100 metri spate, respectiv medalia de argint în probele de 100 metri bras, 50 metri spate, 50 metri bras și 200 metri mixt. Cristian Pintican a obținut medalia de argint la proba de 50 metri fluture și medalia de aur în probele de 50 metri spate, 50 metri liber, 100 metri spate și 100 metri liber. Cristian Stertl a reușit să cucerească medalia de aur la probele de 50 metri fluture, 100 metri liber și 50 metri liber. Anca Miloș, singura prezență feminină a CSM -ului la acest concurs, a cucerit medalia de aur în probele de 50 metri bras și 50 metri liber. Marian Ghilință, cel mai nou membru al echipei arădene, a obținut medalia de argint la 100 metri spate și medalia de bronz la 100 metri liber. Csaba Nagy a scos din apă medalia de aur la 100 metri bras și pe cea de bronz la 50 metri fluture, iar Mladin Cristian a reușit să obțină medalia de bronz în probele de 400 metri liber și 200 metri mixt.
Norbert Rusu, performerul delegaţiei
Rezultate bune au obținut și Cristian Alin Dumitrașcu, respectiv locul 5 la 100 metri spate şi Romeo Damian, care a reușit o clasare pe locul 4 în proba de 400 metri liber. În proba de ștafetă 4X 50 metri liber, echipa CSM Arad 1, în componența Cristian Pintican, Romeo Damian, Cristian Mladin și Cristian Stertl, a obținut locul 1, iar echipa CSM Arad 2, avându-i în componență pe Csaba Nagy, Marian Ghilință, Norbert Rusu și Cristian Alin Dumitrașcu a obținut locul 2. Ultima probă a concursului, cea de ștafetă 4X50 metri mixt, a adus locul 1 echipei CSM Arad 1, în formula Cristian Pintican, Cristian Stertl, Csaba Nagy și Marian Ghilință și locul 2 echipei CSM Arad 2, în componența Mladin Cristian, Norbert Rusu, Cristian Alin Dumitrașcu și Romeo Damian. Concursul de la Reșița a fost o bună oportunitate de reacomodare cu spiritul competițional, după o pauză competițională de două luni .
Înotătorii masters ai CSM-ului, pe podium la Reşiţa
Facebook Comments