Inna este de departe una dintre cele mai cunoscute şi iubite artiste din România, iar simpatia faţă de ea a depăşit de mult graniţele ţării, interpreta având numeroşi fani la nivel mondial. De curând, ea a luat o dicizie radicală, privind securitatea ei. Am aflat ce va face alături de un nume mare din boxul românesc.
Inna şi Mihai Leu sunt prieteni la cataramă, cei doi cunoscându-se de ani buni, prietenia dintre ei debutând, practic, cu o colaborare pentru o piesă de-a Innei. La rândul ei, Inna a acceptat invitaţia lui Mihai de a concerta în centrul oraşului Deva. Atunci, Inna nu a avut nici o preteţie financiară, tocmai datorită prieteniei cu marele sportiv.
Inna este pregătită să încerce sporturile dure
Mai nou, artista, şi-a propus să încerce şi sporturile destinate, oarecum, bărbaţilor, care necesită o adrenalină aparte. Cum bunul ei prieten a practicat în tinereţe boxul de performanţă, devenind primul campion mondial la profesionişti ai României, Inna va urca în ring pentru câteva antrenamente de iniţiere alături de Mihai.
Mihai Leu o va învăţa pe Inna tainele boxului
„De multe ori i-am povestit despre sportul pe care l-am practicat şi care pot spune că m-a consacrat. S-a arătat de fiecare dată fascinată de box, aşa că, i-am propus să vină la câteva antrenamente de iniţiere. I-am comandat chiar şi un echipament adecvat. Eu sper din suflet să îi placă foarte mult şi să ajungă să vină periodic la sală”, a declarat Mihai Leu, pentru Spynews.ro.
Sursa: spynews.ro