Statisticile înregistrate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad arată că în anul 2018 față de anul 2017 s-a triplat numărul de cazuri de violență domestică semnalate, toate victimele fiind femei care au solicitat sprijin specializat, de natură psihosocială.
Astfel, anul trecut s-a constatat o creștere semnificativă a situațiilor în care câteva zeci de femei au fost agresate de partenerii de viață, iar acestea au și fost aduse la cunoștința specialiștilor, știut fiind faptul că adesea cazurile de violență domestică sunt raportate autorităților mai greu sau cu întarziere.
Mai exact, au fost semnalate DGASPC Arad 28 de cazuri în anul 2018, față de 10 cazuri de violență domestică câte au fost sesizate oficial în anul 2017. Din numărul total de femei abuzate (femei singure sau multe din ele având și copii) în 12 dintre cazuri instituția a oferit găzduire acestora pe o perioadă între 90 și 180 de zile, iar în 16 dintre situații au fost oferite servicii specializate de consiliere psihosocială sau juridică.
Specialiștii spun că aceste cifre în creștere s-ar datora, pe de-o parte informării și promovării drepturilor victimelor violenței domestice, prin posibilitatea solicitării ordinului de protecție instituit de instanță, precum și a intensificării campaniilor de promovare și informare cu privire la serviciile specializate oferite de DGASPC Arad, astfel că femeile care ajung în astfel de situații au înțeles că pot avea încredere să raporteze autorităților aceste cazuri pentru a se pune la adăpost, din calea agresorilor.
“Colaborarea cu instituțiile abilitate, respectiv Inspectoratul Județean de Poliție, Serviciile de Asistență Socială din cadrul primăriilor, dar și alte instituții implicate în protecţia şi recuperarea persoanelor victime ale diferitelor forme de abuz, asigurarea unor standarde înalte de intervenţie, cât şi formarea continuă a personalului care activează în serviciul specializat din cadrul DGASPC Arad, Serviciul Intervenție în Regim de Urgență, Situații de Abuz, Neglijare și Violență Domestică, reprezintă pentru instituția noastră un obiectiv clar, de la care nu ne abatem”, declară Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad.
DGASPC Arad inițiază în această perioadă întâlniri în toate zonele din județ cu scopul elaborării unei noi proceduri de lucru care reglementează intervenția de urgență la nivel local în cazurile de violență domestică. Echipa mobilă, din care fac parte serviciile de asistență socială și organele de poliție, s-a întrunit deja săptămâna aceasta la Șiria. Anul trecut în urma unor modificări legislative pentru prevenirea și combaterea violenței în familie a fost reglementată posibilitatea emiterii ordinului de protecţie provizoriu. Acesta se emite de către polițiștii care constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică. Legea prevede că pentru verificarea sesizărilor privind violența domestică și în scopul obținerii de probe cu privire la aspectele ce fac obiectul sesizării, polițiștii au dreptul de a pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă sesizarea indică în mod expres că actele de violență domestică au loc sau au avut loc în spațiile respective.