Infracțiuni rutiere, la început de an

by Cristian Dobre

Știri Arad.    Polițiștii rutieri au întocmit, în primele zile ale anului, mai multe dosare penale pentru nerespectarea legislației rutiere.

Astfel, în noaptea de 31 decemebrie 2019/01 ianuarie 2020, polițiștii din Sântana au fost sesizați despre faptul că, pe raza localității Caporal Alexa, un bărbat aflat sub influența alcoolului ar fi fost implicat într-un eveniment rutier. La fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr de 27 de ani a condus un autoturism pe raza localității și a acroșat un alt autoturism (eveniment soldat exclusiv cu pagube materiale) iar testarea cu aparatul alcooltest a relevat o alcoolemie de 1,05 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Tot în prima zi a anului, un arădean de 54 de ani a fost depistat pe raza localității Fântânele, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere și având valabilitatea numerelor de înmatriculare expirată din septembrie 2019.

Pe raza orașului Nădlac, un bărbat de 36 de ai, din județul Teleorman, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism având dreptul de a conduce suspendat.

 

În a doua zi a anului, polițiștii Secției 2 Rurală Arad au depistat un bărbat de 43 de ani, din Semlac, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității având suspendată exercitarea dreptului de a conduce și cu o alcoolemie de 0,43 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Pe raza localității Vladimirescu, un bărbat de 31 de ani, din Mândruloc, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cazul celor depistați sub influența alcoolului, au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, toți cei în cauză fiind cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

 

 

Facebook Comments