Infracțiuni rutiere, în traficul arădean

by Cristian Dobre

Polițiștii arădeni au constatat, la sfârșitul săptămânii trecute, patru infracțiuni rutiere.

Pe D.J. 709, pe raza localității Șiria, un cetățean german de 45 de ani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența alcoolului, testarea cu aparatul alcooltest indicând o valoare de 0,42 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Tot pe raza localității Șiria a mai fost depistat un bărbat de 42 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism având dreptul de a conduce suspendat.

Polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au depistat pe D.N. 7, pe raza localității Nicolae Bălcescu, un bărbat de 59 de ani din județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autoturismul condus.

Polițiștii din Șagu au depistat, pe raza localității Fiscut, un minor de 15 ani din aceeași localitate, în timp ce conducea un moped neînmatriculat.

În toate cauzele au fost întocmite dosare penale.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate