Informare meteo de ninsoare, de sâmbătă dimineaţa până duminică după-amiaza

by Florian Popa

epa03536536 Pedestrians walk through the snow protected by their umbrellas during heavy snowfalls, in Geneva, Switzerland, 15 January 2013. EPA/SALVATORE DI NOLFI

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o informare meteo de precipitaţii moderate cantitativ, predominat sub formă de ninsoare, pentru Banat, Crişana, Maramureş şi vestul şi nord-vestul Transilvaniei, valabilă de sâmbătă, ora 4:00, până duminică, ora 12:00, anunță agerpres.ro.
Potrivit meteorologilor, în zonele menţionate vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă. În Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent.
Cantităţile de apă vor fi în general de 10-15 l/mp şi, izolat, de peste 20 de l/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55-65 km/h în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali, temporar viscolind ninsoarea.
În restul teritoriului, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala în special în dimineaţa zilei de sâmbătă (8 ianuarie), cu precădere în dealurile sudice.

Facebook Comments