Cojile de ou au invariabil același sfârșit după ce le este consumat conținutul: ajung la coșul de gunoi. Dar dacă ne-am putea folosi și de această parte pe care până acum o consideram… indispensabilă.
Când vei citi ce întrebuințări ingenioase au cojile de ou, te vei gândi de două ori înainte să le arunci la pubelă. Și asta pentru că stratul care protejează albușul și gălbenușul are o sumedenie de proprietăți care îți pot face viața mai ușoară.
Cafeaua își schimbă gustul și devine mai dulce, dacă adaugi o coajă de ou râjnită foarte fin în.. filtrul de cafea. Dacă preferi cafeaua la ibric, înainte să fierbi cafeaua, adaugă o linguriță sau două din această pulbere. Cafeaua va avea un gust mai dulce, iar aroma ei va fi potențată, datorită proprietăților din coaja de ou.
Iată ce mai poți face din cojile de ou
În gospodărie. Praful de curățat aragazul sau tigăile este istorie. O alternativă naturală la acest produs sunt… cojile de ou. Nu trebuie să te chinui să le pisezi mărunt! Fărmițează-le atât cât se poate cu un obiect dur, după care amestecă tot conținutul cu detergentul tău de vase. Mixul te va ajuta să cureți petele maronii de pe ceainice, ibrice, tigăi sau crătiți.
Tot cu detergentul de vase și cu resturile de la ou poți să desfunzi țevile. Pune detergent pe scurgere, adaugă cojile de ou și toarnă apă clocotită. Aceasta din urmă înmoaie grăsimile, iar cojile de ou le îndepărtează de pe țeavă
Coaja de ou are efect înălbitor pentru rufe. Mărunțește-le și depozitează-le într-un săculeț din acela pe care îl folosești pentru produsele de îndeprtat moliile. Pune săculețul în mașina de spălat și adaugă și puțină sare, pentru ca rezultatul să fie garantat.
La plante. Cu apa fiartă de la ouă poți uda plantele de apartament, iar cojile rămase după ce ai mâncat ouăle le poți pisa și le poți adăuga în pământul plantelor de apartament. Acest truc va ajuta de minune plantele, pentru că reduce aciditatea solului. Iar dacă amesteci cojile mărunțite cu îngrășământul și compostul din grădină vei obține un pământ mai nutritiv pentru plantele avide de minerale.
Tot cu ajutorul stratului mărunțit ții melcii departe de pe plante. Acestaa funcționa ca un obstacol pentru animăluțele cu cochilie care vor ocoli florile preferate.
La animale. Dacă usuci și fărâmițezi foarte mărunt cojile de ouă poți folosi acest praf ca hrană pentru păsările din curte. Datorită conținutului de calciu, viețuitoarele își vor întări sistemul osos.
Pentru piele. Pune coaja de ou într-un mojar și pisează cu pistilul până se face o pulbere fină. Adaugă un albuș bătut, iar apoi aplică-l pe față, masând ușor. Va funcționa asemeni unei loțiuni de curățare.
Iritațiile ușoare de pe piele pot fi tratate cu o soluție compusă din coajă de ouă pisată mărunt și lăsate câteva zile la dizolvat în oțet
Sursa: unica.ro