Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât la 2,94%, cel mai mic nivel din iunie 2018 până în prezent, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).
Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Vineri, indicele a scăzut la 2,97%.
Luni, indicele a coborât la 2,94%, cel mai mic nivel din 20 iunie 2018, când a fost 2,93%.
Totodată, luni, indicele Robor la şase luni a stagnat la 3,28%.
Vineri, acest indice a scăzut la 3,28%, cel mai mic nivel din 29 iunie 2018, când a fost 3,24%.
Robor (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată de nivelul de lichiditate existent în piaţă.