De mai bine de două săptămâni, distrugerea Parcului Eminescu este un subiect fierbinte în spațiul public al Aradului. Mii de arădeni s-au alăturat protestului față de distrugerea celui mai important parc al Aradului, peste care administrația Falcă dorește să ridice o parcare. În tot acest timp, Gheorghe Falcă tace (vinovat, spunem noi) încercând, probabil, să vadă până unde vor merge arădenii. Dacă gluma se îngroașă, va ceda, ca și în cazul fântânii cântătoare de pe Mureș și se va face că plouă. Dacă lucrurile se calmează (ceea ce e greu de crezut), atunci va demara proiectul, pentru care se antrenează o firmă din Arad, în colaborare cu un consultant din Spania, specializați în păpat banii publici ai arădenilor.
Dacă Falcă tace precum un bebeluș care a făcut în scutece, în schimb este împinsă la înaintare instituția, care trimite comunicate arădenilor fără ca cineva să-și asume cele scrise. De ce nu-și asumă Gheorghe Falcă aceste comunicate ? Pentru că sunt minciuni care nu au legătură cu realitatea. Iar Falcă nu vrea să riște, dar nici nu ar lăsa proiectul, fiindcă la mijloc sunt chestiuni extrem de importante. Atât de importante, încât putem demola chiar și Parcul Eminescu.
Primăria Arad a trimis un comunicat prin care încearcă să inducă în eroare opinia publică, aruncând pe piață o serie de minciuni despre proiectul gândit în laboratoarele portocalii și care nu are acceptul firmelor care au făcut PUZ-ul pentru acea zonă, nici avizul autorităților competente, adică Mediu, Apele Române etc.
Primăria Arad susține că „intenția Primăriei nu este de a desființa vreun parc existent, ci de a pune în valoare zona malului Mureșului, cu Parcul Eminescu și edificiile de patrimoniu din apropiere“. Cât de drăguți sunt cei din Primărie, cu Gheorghe Falcă în frunte, cum s-au gândit ei să pună în valoare Malul Mureșului ridicând o parcare. Asta da viziune. De asemenea, Biroul de presă ne mai spune că s-a inspirat din antichitate (?!) cu acest proiect, cu parcul construit peste parcare. „În favoarea viabilității acestei propuneri există destule exemple de grădini și parcuri care stau peste structuri construite, cunoscute chiar din antichitate“, ne anunță primăria. Iată o nouă mostră de viziune a primarului Falcă, acest Nabucodonosor al Aradului, care ne propune un proiect în genul Grădinilor Suspendate din Babilon pe locul actualului Parc Eminescu. Poate cineva le face un consult celor din primărie și le va da medicamentația adecvată.
Cum ne-am obișnuit deja cu Gheorghe Falcă, la finalul comunicatului neasumat ni se spune că, după analiza specialiștilor, arhitecți, proiectanți (care au spus deja NU, dar asta e o altă problemă), acest subiect „va intra în dezbatere, iar decizia finală va fi luată și asumată de Consiliul Local Municipal“. Cu alte cuvinte, să vedem cât de gravă e situația. Iar dacă e gravă, să-și asume CLM decizia, că noi avem nevoie de voturi și ne spălăm pe mâini. O atitudine tipică pentru Falcă Babilonianul.
cosmin.mihuta@livearad.ro