Victoria din derby-ul cu Poli şi apoi calificarea matematică la barajul de promovare le-a luat minţile celor de la UTA, care pur şi simplu s-au făcut de râs astăzi, în meciul cu CS Baloteşti. “Roş-albii” mai mult au imitat fotbalul în faţa codaşei din Liga a II-a, iar prestaţia execrabilă a echipei lui Roşu s-a văzut şi pe tabelă, oaspeţii detonând bomba în cetatea Şiriei, în poate cea mai mare surpriză a campionatului! Nici vorbă ca UTA să spere până la final în lupta cu Sepsi, pentru promovarea directă, altfel e inexplicabilă atitudinea şi evoluţia jucătorilor, dar mai ales maniera cu care a fost abordată partida, parcă una amicală pentru arădeni. Nu vrem să credem că a fost vorba de altceva, că atunci e şi mai grav… Cert e că o astfel de mentalitate nu te duce niciodată departe!
Aţi imitat fotbalul! Herea, recital la Şiria
La capătul unei prime reprize de uitat, Baloteştiul a deschis scorul în minutul 43, atunci când Chindriş l-a faultat prosteşte în careu pe Claudiu Herea, tot el transformând penalty-ul. Până la pauză, Ion a ratat alte două şanse mari de a desprinde echipa oaspete pe tabelă. UTA a ieşit tot adormită şi complet nemotivată de la vestiare, iar Herea a făcut dubla în minutul 58, după ce a trecut lejer de Gligor şi a şutat din 6 metri, pe lângă Miron, 0-2! În minutul 69 trebuia să fie 3-0 pentru Baloteşti, dar golul lui Herea a fost anulat greşit, pentru un ofsaid inexistent. Arădenii s-au trezit abia în ultimele zece minute, iar după bara lui Stahl a venit penalty-ul scos de Curtuiuş, faultat în careu. Petre a transformat în minutul 82 şi se făcea 1-2.
Adio promovare directă!
Până la final s-a jucat pe contre, cu ocazii ratate de Munteanu şi Stahl, respectiv Herea, dar tabela a rămas neschimbată. Înfrângere ruşinoasă pentru UTA, scor 1-2, care anulează în mare parte succesul de la Timişoara, atât de savurat de suporteri. Sepsi rămâne pe 2 şi poate sărbători deja promovarea directă, în vreme ce Bătrâna Doamnă se pregăteşte de baraj. Sperăm să se şi trezească până atunci. Laurenţiu Roşu a început meciul de astăzi în formula: Miron – Adili, Manea (59 Curtuiuş), Gligor, Burlă – Copil, Chindriș, Jorza (51 Muntean), Vîlceanu (46 Stahl) – Petre, Piccioni.
Incredibil, dar adevărat! UTA s-a făcut de râs cu Baloteşti
Facebook Comments