În PNL Arad lucrurile sunt din ce în ce mai tensionate între foștii liberali și foștii pedeliști. Între cele două tabere prăpastia e tot mai adâncă, iar acest lucru s-a văzut și miercuri, când consilierii liberali au primit interdicția de a participa la ședința CJA, în care pe ordinea de zi se afla un singur punct cu privire la revocarea din funcție a președintelui Iustin Cionca. Conform informațiilor noastre, conducerea PNL Arad a luat această decizie de frică să nu defecteze câțiva consilieri, despre care se știe că nu sunt de acord cu modul în care este condus județul.
Ca lucrurile să fie sigure, cei de la PNL au apelat și la eternii aliați de la UDMR, care au răspuns prezent, de frică să nu-și piardă privilegiile sau finanțările pentru tot felul de activități culturale, desfășurate cu sume imense de la CLM sau CJA. Astfel, și cei de la UDMR au decis să nu se prezinte la ședința cu pricina, în care ar fi fost interesant de văzut dacă actuala conducere a CJA mai beneficiază de sprijinul consilierilor.
Cum însă conducerea PNL a dat dovadă de lașitate, deocamdată nu avem cum să știm dacă numai cei de la PSD sunt nemulțumiți de felul în care este condus județul sau mai există nemulțumiri și la PNL sau UDMR. Putem doar să bănuim că nu toată lumea este de acord cu viziunea conducerii. Probabil, vom afla cu altă ocazie cum stau lucrurile.