VESTI PROASTE PENTRU IOHANNIS: INCOMPATIBILITATEA ESTE CONSTITUTIONALA

by webeditor

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis marți că sunt constituționale dispozițiile referitoare la incompatibilitatea aleșilor locali cu funcția de reprezentant în adunările generale ale societăților comerciale de interes local.

CCR a respins cu majoritate de voturi excepția ca neîntemeiată.

În 9 decembrie, Curtea a amânat să se pronunțe în dosarele în care era ridicată această excepție, motivul fiind imposibilitatea constituirii completului de judecată.

Dispozițiile atacate la Curte sunt cele în baza cărora Agenția Națională de Integritate i-a declarat incompatibili pe mai mulți aleși locali, între care și președintele ales, Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului.

În 4 noiembrie, CCR a decis repunerea pe rol, pentru 9 decembrie, a excepției ridicate de primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, deoarece judecătorii au apreciat că este nevoie de lămuriri suplimentare și de dosarul de la Curtea de Apel Constanța. Ulterior, Curtea a mai avut pe ordinea de zi dosare în care era ridicată aceeași excepție, acestea fiind amânate tot pentru aceeași dată.

Inițial, excepția ridicată de primarul comunei Tuzla a fost dezbătută de CCR în 7 octombrie, însă a fost amânată pronunțarea pentru 4 noiembrie.

Excepția ridicată se referă la neconstituționalitatea art. 87 alin. (1) litera f din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. (agerpres.ro)

Facebook Comments