Incidente grave la Poli – UTA! Bătaie ca-n filme, la pauză

by Sorin Haut

Pauza Derby-ului Vestului, dintre Poli şi UTA, a fost marcată de incidente majore petrecute în proximitatea zonei galeriei arădene. Provocaţi de un grup de timişoreni, suporterii arădeni au rupt gardul despărțitor dintre sectorul lor și restul stadionului și au alergat spre tribuna a doua, unde le-au împărțit pumni și picioare unor rivali, luați prin surprindere de furia utiştilor și aflați în inferioritate numerică. Luptele desprinse parcă din duelurile de K1 s-au dat preț de circa 5 minute, asta sub privirile jandarmilor şi forţelor de ordine, depăşite total de situaţie şi surprinse şi ele de rapiditatea şi amploarea evenimentelor. Grosul galeriei poliste a replicat imediat puternic, deplasându-se în goană spre locul bătăliei, echilibrând serios ostilităţile.
Astfel, un fan arădean a ieşit destul de şifonat din încăierare, dar şi câţiva fani ai gazdelor au avut de suferit după o bătaie ca-n filme. În cele din urmă au intervenit și jandarmii, care au urcat de la nivelul gazonului prin tribună, la nivelul coronamentului și i-au despărțit pe scandalagii, folosind inclusiv gazele lacrimogene. Se pare că la final s-au împărţit amenzi, s-au făcut dosare penale, iar unii suporteri au primit interdicţie pe stadion. Aşteptăm însă comunicatul Jandarmeriei, pentru a face bilanţul final al unor noi incidente între ultraşii marilor rivale Poli şi UTA.
Foto: gsp.ro

Facebook Comments