UPDATE:
După ce suporterii au intrat în stadion, incidentele au continuat. Suporterii lui Dinamo au aruncat cu materiale pirotehnice înspre sectorul în care se aflau fani de la UTA și de la CSA Steaua.
Pompierii au intervenit să stingă torțele, moment în care mai mulți suporteri au pătruns pe gazon, unde au început să se bată și să arunce cu alte materiale pirotehnice.
Meciul a fost umbrit de evenimentele grave petrecute cu câteva zeci de minute înaintea fluierului de start.
Știre inițială:
Înaintea meciului, s-a stârnit un scandal uriaș între fanii lui Dinamo și suporterii celor de la UTA, care au fost asistați de galeria celor de la CSA Steaua, cu care sunt înfrățiți.
Fanii celor de la CSA Steaua au făcut deplasarea la Arcul de Triumf cu tramvaiul 41, iar când au ajuns la stadion au fost așteptați de jandarmi. Ultrașii steliști au intrat în conflict cu forțele de ordine, care s-au văzut nevoiți să folosească gazele lacrimogene pentru a-i potoli pe fanii echipei din Liga 2.
În cele din urmă, spiritele s-au mai liniștit, iar fanii ”Militarilor” au intrat pe stadion.
În drum spre București, fanii arădeni au avut un conflict violent cu suporterii celor de la Universitatea Cluj, echipă ce se va duela în ultima etapă a sezonului regulat cu FC Voluntari. Totul s-a petrecut în localitatea Dedulești, unde cele două grupări de suporteri s-au întâlnit.
Jandarmii au intervenit și acolo și au reușit să pună capăt conflictului. (digisport, foto: Digi Sport captură, Ultras Arad II)