Incidentul a avut loc marți, în timpul unei prezentări de modă a casei Chanel. O spectatoare a urcat pe podium și a defilat alături de manechine, ca apoi să pozeze alături de modelul Gigi Hadid.
Femeia care purta un taior din tweed şi o pălărie s-a ridicat de pe scaunul ei şi a început să meargă alături de modele în finalul prezentării de modă, potrivit standard.co.uk. Apoi, tânăra a urcat pe o terasă improvizată pentru a poza în faţa modelului Gigi Hadid. După o scurtă confruntare, modelul a mers alături de femeie în afara podiumului.
„Cel mai bun videoclip din finalul colecţiei Chanel”, a reacţionat pe Twitter Vanessa Friedman, critic de modă al cotidianului The New York Times, publicând imagini cu acest incident neobişnuit.
„Nu a fost nici prevăzut, nici premeditat”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a casei Chanel, adăugând că au mai existat astfel de intruziuni, realizate, poate, de aceeaşi persoană, pe parcursul Săptămânii modei feminine pret-a-porter, care se încheie marţi la Paris, potrivit Agerpres.
Sursa: libertatea.ro