Pe 12 iunie, de la ora 02:30, pe Estadio Nacional din Santiago de Chile, va debuta cea de-a 44-a ediţie a Copei America, cea mai veche competiţie continentală a lumii, care va putea fi urmărită în direct şi în exclusivitate la Digi Sport.
Gândită iniţial ca un turneu anual, Copa America a plecat la drum în 1916, iar ediţia inaugurală, desfăşurată în Argentina, a fost câştigată de Uruguay. Aceeaşi naţională este şi actuala deţinătoare a titlului, dar şi cea mai de succes selecţionată din istoria de un secol a competiţiei, cu 15 victorii.
De-a lungul timpului, competiţia a trecut prin mai multe sisteme de desfăşurare, până a ajuns la cel actual – odată la patru ani, cu 12 echipe participante (10 din America de Sud şi două invitate). Tradiţia de a invita naţionale de pe alte continente a început în 1993, an în care Mexic a reuşit să ajungă până în finală. Deocamdată, nu s-a întâmplat ca trofeul să părăsească America de Sud.
Cele 12 echipe sunt împărţite în trei grupe de câte patru, fiecare urmând să joace cu fiecare. Primele două clasate din fiecare grupă şi cele mai bune două locuri 3 se califică în sferturile de finală ale turneului. La ediţia din acest an, cele două naţionale invitate sunt Mexic şi Jamaica, aceasta din urmă participând în premieră la Copa America
Gazda competiţiei, Chile, va evolua în grupa A, alături de Mexic, Ecuador şi Bolivia. În grupa B se vor înfrunta echipele cu cele mai multe titluri, Uruguay (15) şi Argentina (14), celelalte adversare fiind Paraguay, finalista ediţiei precedente, şi Jamaica. În fine, în grupa C, Brazilia va juca împotriva Columbiei, Perului şi a Venezuelei. Faza grupelor va avea loc între 12 şi 22 iunie, sferturile de finală vor avea loc în perioada 25-28 iunie, pe 30 iunie şi 1 iulie se vor disputa semifinalele, iar finalele sunt programate pe 4 iulie.
GRUPELE ŞI PROGRAMUL COPEI AMERICA 2015
Grupa A: Chile, Mexic, Bolivia, Ecuador
12 iunie, ora 02:30, Santiago: Chile – Ecuador
13 iunie, ora 02:30, Vina del Mar: Mexic – Bolivia
16 iunie, ora 00:00 Valparaiso: Ecuador – Bolivia
16 iunie, ora 02:30, Santiago: Chile – Mexic
20 iunie, ora 00:00, Rancagua: Mexic – Ecuador
20 iunie, ora 00:00, Santiago: Chile – Bolivia
Grupa B: Argentina, Uruguay, Paraguay, Jamaica
13 iunie, ora 22:00, Antofagasta: Uruguay – Jamaica
14 iunie, ora 00:30, La Serena: Argentina – Paraguay
17 iunie, ora 00:00, Antofagasta: Paraguay – Jamaica
17 iunie, ora 02:30, La Serena: Argentina – Uruguay
20 iunie, ora 22:00, La Serena: Uruguay – Paraguay
21 iunie, ora 00:30, Vina del Mar: Argentina – Jamaica
Grupa C: Brazilia, Columbia, Peru, Venezuela
14 iunie, ora 22:00, Rancagua: Columbia – Venezuela
15 iunie, ora 00:30, Temuco: Brazilia – Peru
18 iunie, ora 03:00, Santiago: Brazilia – Columbia
19 iunie, ora 02:30, Valparaiso: Peru – Venezuela
21 iunie, ora 22:00, Temuco: Columbia – Peru
22 iunie, ora 00:30, Santiago: Brazilia – Venezuela
Sferturi de finală
1 – 25 iunie, ora 02:30, Santiago: Câştigătoarea grupa A – Locul 3 grupa B/C
2 – 26 iunie, ora 02:30, Temuco: Locul 2 grupa A – Locul 2 grupa C
3 – 27 iunie, ora 02:30, Vina del Mar: Câştigătoarea grupa B – Locul 3 grupa A/C
4 – 28 iunie, ora 00:30, Concepcion: Câştigătoarea grupa C – Locul 2 grupa B
Semifinale
30 iunie, ora 02:30, Santiago: Câştigătoarea sfert de finală 1 – Câştigătoarea sfert de finală 2
1 iulie, ora 02:30, Concepcion: Câştigătoarea sfert de finală 3 – Câştigătoarea sfert de finală 4
Finala mică – 4 iulie, ora 02:30, Concepcion
Finala mare – 4 iulie, ora 23:00, Santiago
Campioanele Americii de Sud
15 titluri – Uruguay
14 titluri – Argentina
8 titluri – Brazilia
2 titluri – Peru, Paraguay
1 titlu – Columbia, Bolivia
Sursă: digisport.ro