Mai sunt 40 de zile până la Crăciun, iar românii care de astăzi țin Postul Crăciunului s-au grăbit să-și facă provizii. În afară de fructe și legume, pe piață sunt tot mai multe produse care înlocuiesc lactatele sau mezelurile. Deși carnea lipsește din coșul de cumpărături, și alternativele vegetale costă destul de mult.
„Orez cu legume, mâncare de cartofi, paste cu sos… Sunt, avem ce să mâncăm”, spune o femeie surprinsă la cumpărături. Ea recunoaște însă că „s-au scumpit toate” și se cheltuie în egală măsură pentru produsele de post cât pentru carne. „Legumele sunt și ele scumpe față de anul trecut, merele la fel. Astea toate sunt scumpe”, spune doamna.
„Eu prefer piața, pentru că mai găsim lucruri poate cum erau odată”, spune un bărbat. „Prețurile pentru fructe și legume în piață sunt mai mici, dacă știi cum să te uiți, depinde cât cumperi. Aici vedem conopidă la 1 leu kg”, arată bărbatul.
Cumpărături de post. Ce punem în coș
Pe de altă parte, producătorii se plâng că, în ultima vreme, au vândut mai puțin, chiar dacă au mai lăsat din preț. De multe ori ajung să arunce marfa pentru că nu sunt cumpărători. Speră că odată cu începerea postului vor avea mai mulți clienți.
„5 lei morcovul, 10 lei țelina, 1 leu verdeața, dar nu se vând”, se plânge Viorica, un producător din Văleni, județul Dâmbovița. „E greu, lăsăm marfa la preț mai mic și o dăm pe ce-o dăm, că iar să o duci acasă, cu benzină? Ce îi faci?”- arată precupeața.
În supermarketuri sunt tot mai multe produse care înlocuiesc preparatele din carne.
Am adăugat în coșul de cumpărături orez și conserve vegetale.
Pe piață există mai multe alternative pentru iubitorii de lactate, însă nu sunt neapărat ieftine. De exemplu un iaurt de 150 g costă 6 lei, pentru o băutură de migdale care să înlocuiască laptele dăm 12 lei, iar brânza vegetală de 200g costă între 10 și 13 lei.
Pentru o listă de cumpărături pentru o săptămână într-o familie de trei persoane care ar ține post, iese un total de 177 de lei.
Listă de cumpărături de post
- Orez (1kg) – 7 lei kg
- Paste făinoase (500g) – 6 lei
- Tofu 10 lei
- Pate vegetal 3 lei
- Salam soia 300 g – 9 lei
- Lapte vegetal – 12 lei
- Zacuscă de vinete (500g) – 13 lei
- Iaurt vegetal (150g) – 6 lei
- Fasole – 10 lei
- Linte – 6,6 lei
- Ciuperci (300g) – 7 lei
- Măsline (500g) – 8 lei
- Cartofi (5kg) – 15 lei
- Varză (1kg) – 3 lei
- Ardei (1kg) – 5 lei
- Morcov (1kg) – 5 lei
- Roșii (1 kg) – 5 lei
- Castraveți (1kg) – 6 lei
- Ceapă (1 kg) – 5 lei
- Usturoi – 5 lei
- Mere (1 kg) – 3 lei
- Pere (1 kg) – 5 lei
- Struguri (1 kg) – 12 lei
- Prune (1 kg) – 7 lei
TOTAL – 177,6 lei
Idei de rețete gustoase și sănătoase de post
„Pentru un post sănătos, pentru un aport corect de proteine din surse vegetale, se recomandă leguminoase – fasole, linte, mazăre -, semințe de cânepă, in, dovleac, oleaginoase – nuci, alune etc. Chiar dacă aceste proteine vegetale nu sunt complete, prin combinații, putem avea un aport alimentar echilibrat”, spune medicul nutriționist Anca Hâncu.
Există rețete sănătoase și deopotrivă gustoase pentru cei care vor să țină post.
Chef Sorin Petcu ne dă exemplu de o astfel de rețetă ușoară. Este vorba despre o salată grecească reinterpretată pentru perioada de post. Înlocuim brânza feta cu brânză tofu, punem salată verde, roșii, castraveți, ardei gras în trei culori, ceapă, măsline.
O altă rețetă apetisantă constă din vinete coapte umplute cu dovlecel, ciuperci, ardei gras, usturoi și pătrunjel.
Postul se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie.
Sursa: digi24.ro