Începe lungul şi complicatul drum spre EURO 2020

by Sorin Haut

Competiţia de fotbal Liga Naţiunilor, un proiect al fostului preşedinte UEFA Michel Platini, va debuta joi, cu 55 de echipe la start, împărţite în patru eşaloane valorice, care se vor bate şi pentru calificarea la EURO 2020.

Competiţia este menită să înlocuiască meciurile amicale lipsite de popularitate şi se va desfăşura conform unui sistem complicat, cu promovare şi retrogradare.

Câştigătoarele grupelor din seriile B, C şi D vor promova în eşaloanele valorice superioare, în timp ce echipele clasate pe ultimele locuri în seriile A, B şi C vor retrograda în eşalonul imediat inferior.

Câştigătoarele celor patru grupe din Seria A se vor bate pentru trofeul Ligii Naţiunilor, într-un miniturneu care va avea loc în iunie 2019.

În plus, cele mai bune patru echipe din fiecare serie valorică vor intra într-un baraj de calificare la EURO 2020, dacă nu vor reuşi acest lucru în urma preliminariilor Campionatului European, în martie 2020, pentru fiecare serie fiind disponibil un loc. Cele patru echipe din play-off vor disputa semifinale într-o singură manşă (pe terenul echipei cu linie de clasament mai bună în grupele Ligii Naţiunilor), iar finalistele se vor duela într-o singură manşă (gazda va fi trasă la sorţi). Câştigătoarea se califică la EURO 2020. Acest lucru înseamnă că şi echipele din ultima serie valorică (D) vor avea sigur o reprezentantă la EURO 2020.

România se află în a treia serie valorică (C), în Grupa a 4-a, alături de Serbia, Muntenegru şi Lituania.

Campioana mondială en titre, Franţa, face parte din Grupa 1 a Seriei A, alături de Germania şi Olanda.

Programul meciurilor din prima etapă a Ligii Naţiunilor:
Seria A
Grupa 1: Germania, Franţa, Olanda
Joi 6 septembrie
Germania – Franţa (ora 21,45)

Grupa 2: Belgia, Elveţia, Islanda
Sâmbătă 8 septembrie
Elveţia – Islanda (19,00)

Grupa 3: Portugalia, Italia, Polonia
Vineri 7 septembrie
Italia – Polonia (21,45)

Grupa 4: Spania, Anglia, Croaţia
Sâmbătă 8 septembrie
Anglia – Spania (21,45)

Seria B
Grupa 1: Slovacia, Ucraina, Cehia
Joi 6 septembrie
Cehia – Ucraina (21,45)

Grupa 2: Rusia, Suedia, Turcia
Vineri 7 septembrie
Turcia – Rusia (21,45)

Grupa 3: Austria, Bosnia-Herţegovina, Irlanda de Nord
Sâmbătă 8 septembrie
Irlanda de Nord – Bosnia-Herţegovina (16,00)

Grupa 4: Ţara Galilor, Irlanda, Danemarca
Joi 6 septembrie
Ţara Galilor – Irlanda (21,45)

Seria C
Grupa 1: Scoţia, Albania, Israel
Vineri 7 septembrie
Albania – Israel (21,45)

Grupa 2: Ungaria, Grecia, Finlanda, Estonia
Sâmbătă 8 septembrie
Finlanda – Ungaria (19,00)
Estonia – Grecia (21,45)

Grupa 3: Slovenia, Norvegia, Bulgaria, Cipru
Joi 6 septembrie
Norvegia – Cipru (21,45)
Slovenia – Bulgaria (21,45)

Grupa 4: România, Serbia, Muntenegru, Lituania
Vineri 7 septembrie
Lituania – Serbia (21,45)
România – Muntenegru (21,45)

Seria D
Grupa 1: Georgia, Letonia, Kazahstan, Andorra
Joi 6 septembrie
Kazahstan – Georgia (17,00)
Letonia – Andorra (21,45)

Grupa 2: Belarus, Luxemburg, R. Moldova, San Marino
Sâmbătă 8 septembrie
Belarus – San Marino (19,00)
Luxemburg – R. Moldova (21,45)

Grupa 3: Azerbaidjan, Insulele Feroe, Malta, Kosovo
Vineri 7 septembrie
Azerbaidjan – Kosovo (19,00)
Vineri 7 septembrie
Insulele Feroe – Malta (21,45)

Grupa 4: Macedonia, Armenia, Liechtenstein, Gibraltar
Joi 6 septembrie
Armenia – Liechtenstein (19,00)
Gibraltar – Macedonia (21,45)

AGERPRES

Facebook Comments