Încep protestele cadrelor medicale! Angajații din Sănătate vor salarii mai mari, nu doar indemnizații

by Andreea Radu

Mii de angajați din Sănătate vor protesta în fața unităților medicale. Ei spun că prin ordonanța dată de Guvern nu se vor majora salariile, ci se vor acorda doar indemnizații. Unitățile medicale sunt obligate, conform legii, să se încadreze în plafonul de 30% cu sporurile și indemnizațiile, doar că majoritatea spitalelor din țară sunt deja la nivelul maxim al acestui plafon, scrie antena3.ro.
Drept urmare, pentru a se putea acorda noi drepturi angajaților, spitalele vor fi nevoite să reducă din sporuri, ceea ce îi nemulțumește pe angajați.
Pe 6 iulie, angajații vor picheta unitățile medicale, iar dacă revendicările nu le vor fi ascultate va urma un miting națională la data de 12 iulie.
Dacă nici atunci nu se vor rezolva problemele lor, pe 19 iulie va fi o grevă de avertisment, iar pe 27 iulie va fi declarată greva generală.

Facebook Comments