În maxim o lună de zile ar putea începe lucrările de reabilitare a uneia dintre cele mai reprezentative clădiri din municipiul Arad. Este vorba despre edificiul în care funcţionează azi Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”. Contractul pentru execuţia lucrărilor de reabilitare este pe punctul de a fi semnat cu asocierea Vesa Construzioni S.R.L. – Research Consorzio Stabile S.C.A.R.L, valoarea acestuia fiind de 9.269.786,56 lei (fără TVA).
“Având un contract semnat, vom profita de faptul că elevii sunt în vacanţă şi vom da startul lucrărilor de reabilitare a Colegiului Naţional Elena Ghiba Birta. Profităm şi de anotimp când avem şi condiţiile meteo pentru acest tip de lucrări, astfel încât conform caietului de sarcini şi contractului în 24 de luni şi această unitate de învăţământ să fie reabilitată. Colegiul Economic este deja în lucru, începem şi <<Ghiba Birta>>, <<Moise Nicoară>> este reabilitat, la fel şi <<Dimitrie Ţichindeal>>. Pe toată această axă, liceele de elită ale Aradului, să spunem aşa, vor fi toate reabilitate, iar elevii noştri îşi vor desfăşura cursurile în cele mai bune condiţii, clădirile istorice vor fi aduse la culoarea şi farmecul pe care le-au avut atunci când au fost construite acum mai bine de 100 de ani în urmă”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.
Într-adevăr construcţia imobilului din centrul municipiului a început în 1888, când s-a ridicat aripa de pe B-dul Dragalina. În anul 1912- 1913 a fost construită aripa de pe str. 1 Decembrie 1918, urmând ca în anii 1970 să fie ridicat cel de-al doilea corp de clădire. Ultima intervenţie asupra corpului construit acum mai bine de 130 de ani a avut loc în 2004. Atunci s-au executat preponderent consolidări și doar finisajele spațiilor afectate, fără a se interveni la tâmplărie, finisaje extinse și instalații.
Azi, clădirea Colegiului Naţional “Elena Ghiba Birta” se regăseşte pe Lista Monumentelor Istorice şi face parte din proprietatea publică a Municipiului Arad.
Proiectul municipalităţii de reabilitare a acestei clădiri s-a numărat printre cele care au obţinut finanţare prin Programul Naţional de Dezvolare Locală şi presupune reabilitarea integrală a celor două corpuri de clădire A și B, atât în zona spațiilor pentru învățământ, sport, cantină, spații administrative cât și modernizarea sălii festive care se va dota cu echipament nou pentru scenă și sală (videoproiector, instalații sonorizare, scaune ignifugate tip fotoliu, ecran proiecție etc).
Necesitatea realizării acestor lucrări se impune pentru a asigura condiții optime de desfășurare a unui învățământ modern, precum și pentru a adapta clădirile la noile cerințe de autorizare a funcționării, alături de reducerea consumurilor de energie electrică și termică.
Pe durata derulării lucrărilor de reabilitare, procesul de învăţământ al unităţii şcolare se va desfăşura după cum urmează:
- În cadrul Liceului Tehnologic “Aurel Vlaicu”, situat pe B-dul Dragalina, se vor ocupa cinci săli de clasă pentru elevii din clasele V-VII;
- În cadrul internatului situat pe strada Labirint nr.6, se vor ocupa alte 5 clase pentru desfăşurarea orelor la ciclul primar şi pentru after school, precum şi atâtea săli de clasă cât este necesar pentru depozitarea obiectelor de inventar şi material didactic;
- Elevii claselor terminale, respectiv ale ciclului gimnazial şi liceal, vor învăţa în corpul B al Colegiului Naţional “Elena Ghiba Birta”, unde se va delimita zona de construcţie astfel încât cursurile să se desfăşoare în condiţii optime;
- Patru clase ale ciclului primar îşi vor continua procesul didactic în cadrul clădirii situate pe strada Academia Teologică nr. 11-13, aferentă Seminarului Teologic Arad.
Durata de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni, de la data ordinului de începere a acestora.