Incendiu puternic la Institutul Matei Balș. Trei persoane au fost găsite carbonizate, iar un alt pacient și-a pierdut viața după minute bune de resuscitare

by Adrian Pavel

Un incendiu puternic a avut loc în această dimineață la un pavilion al spitalului Matei Balș din Capitală, pacienții fiind evacuați. Potrivit șefului DSU, trei persoane au fost găsite carbonizate, iar un alt pacient și-a pierdut viața după minute bune de resuscitare.

Update 08:05. Potrivit surselor Antena 3, incendiul ar fi pornit de la o aerotermă dintr-un salon.

Update 07:35. Patru pacienți din cei evacuați de la institutul Matei Balș au ajuns la spitalul Marius Nasta, patru au ajuns la Victor Babeș și alte 5 persoane la Spitalul Universitar.

Managerul spitalului Marius Nasta, Beatrice Mahler spune că spitalul poate primi 36 de pacienți. Beatrice Mahler nu a oferit detalii despre starea celor patru pacienți ajunși.

 

Și-au manifestat disponibilitatea de a primi pacienți spitalele Victor Babeș, Sfântul Ioan și Witing.

Incendiu puternic la Institutul Matei Balș

Incendiul a avut loc la parterul unui corp de cladire, în care se aflau în jur de 100 de persoane, conform reprezentanților spitalului.

Pompierii spun că au fost degajări mari de fum.

La fata locului au acționat ambulanțe, autospeciale, un spital mobil și unități de descarcerare. Salvatorii au acționat echipați conform protocolului COVID.

Facebook Comments