Incendiu puternic la groapa de gunoi a Aradului

by Dana B.

Un incediu puternic a izbucnit, vineri dimineaţa, la groapa de gunoi a oraşului Arad, fiind afectată o suprafaţă de aproape 3.000 mp.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, incendiul a izbucnit la groapa de gunoi a oraşului Arad, aflată la ieşire spre localitatea Şofronea. Incendiul a fost anunţat în jurul orei 04.40 ca fiind unul de vegetaţie uscată, dar în momentul în care pompierii au ajuns la faţa locului au observat că ard deşeurile din groapa de gunoi, fiind afectată o suprafaţă de aproximativ 3.000 mp.

“Intervine Detaşamentul de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi şapte subofiţeri”, a informat ISU Arad. După câteva ore de intervenţie, flăcările au fost stinse, iar la ora transmiterii acestei ştiri sunt degajări de fum.

În sprijinul pompierilor au venit angajaţi ai firmei de care aparţine groapa de gunoi, care intervin cu buldoexcavatoare şi camioane de pământ. Reprezentanţii ISU Arad estimează că incendiul va fi stins complet după câteva zile.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments