Încă un român a murit în Afganistan, în urma atacului terorist din această dimineață

by Cristian Dobre

Un militar român a fost ucis în atacul terorist care a avut loc în această dimineață în Kabul. Este al doilea român mort în decurs de câteva zile. Informația a fost confirmată de ministrul Apărării, Gabriel Leș, pentru Digi24.ro. Atacul a fost revendicat de talibani.

O nouă explozie puternică s-a produs joi în centrul capitalei afgane Kabul, în apropierea cartierului general al NATO şi a unor birouri guvernamentale.

Aceasta a fost revendicată de militanții talibani au revendicat responsabilitatea pentru atentatul sinucigaş cu maşină-capcană din Kabul care a vizat un punct de control din apropierea cartierului general al misiunii Resolute Support a NATO şi care s-a soldat cu cel puţin 5 morţi şi 35 de răniţi.

Viorica Dăncilă a transmis condoleanțe familiei soldatului român care a murit.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că sediul agenţiei de spionaj afgane a fost ţinta atacului şi că explozia s-a produs când un convoi de forţe străine trecea prin zonă, potrivit Agerpres.

Deflagraţia a fost provocată de un minibus încărcat cu explozibili care a sărit în aer în jurul orei locale 10:10 (05:40 GMT), a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi.

Un purtător de cuvânt al agenţiei de spionaj afgane a declarat că ţinta a fost un punct de control.

Atacul se produce în plin proces de negocieri între SUA şi talibani.

Sursa: digi24.ro

 

Facebook Comments