Sâmbătă, 8 august a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, pe numele unui arădeam de 36 de ani, care și-ar fi agresat fizic soția. De asemenea, acesta este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Polițiștii orașului Sântana s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor de violență în familie și violare de domiciliu, întrucât, la data de 7 august a.c., un bărbat de 36 de ani din Sântana, ar fi pătruns în curtea locuinței fostei concubine de 33 de ani, unde refuzând să părăsească imobilul, ar fi agresat-o fizic pe aceasta. Pe numele bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile.
Polițiștii orașului Curtici cercetează un bărbat de 49 de ani pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești și amenințare, care la data de 7 august a.c., ar fi pătruns în imobilul fiicei sale de 26 de ani, deși îi era interzis prin ordin de protecție emis de Judecătoria Arad, unde ar fi amenințat-o pe aceasta, creându-i o stare de temere.