Încă şase medici şi 17 asistenţi de la Spitalul Județean Arad şi-au anunţat demisia

by Florian Popa

Încă şase medici şi 17 asistenţi medicali de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad şi-au anunţat demisia, miercuri, a declarat, pentru AGERPRES, managerul unităţii medicale, Carmen Lucuţa.

„În cazul medicilor, este vorba de o persoană care are vârsta pensionării şi alte cinci care au demisionat. În total, 14 medici au demisionat în ultima săptămână, nouă dintre ei pentru a se pensiona”, a spus Lucuţa.

Conform sursei citate, spitalul poate face faţă în momentul de faţă cu personalul existent, pentru că are puţini pacienţi internaţi pe toate secţiile, respectiv 347, în cele 1.330 de paturi.

Totuşi, a declarat managerul spitalului, există un deficit de medici la ATI, unde sunt doar zece specialişti angajaţi, dar şi de Boli Infecţioase. SCJU are şase medici de Boli Infecţioase, dar miercuri nu era niciunul disponibil, toţi fiind în concedii medicale.

Cu privire la echipamentele de protecţie, Carmen Lucuţa a declarat că există asigurate doar pentru ziua de miercuri.

„Avem stocurile necesare asigurate pe secţii pentru ziua de astăzi (miercuri – n.r.), dar stocul va fi suplimentat. Am făcut solicitări către Guvern, urmează să ajungă un transport cu echipamente de protecţie”, a spus managerul.

Conform sursei citate, spitalul a folosit de 20 de ori mai multe echipamente de protecţie în perioada ianuarie-martie faţă de anul trecut în aceeaşi perioadă. În primele trei luni din 2019 s-au cheltuit 50.000 lei pentru măşti şi combinezoane, iar în primele trei luni din acest an s-au cheltuit 1.075.000 lei, în contextul pandemiei.

 

Facebook Comments