La o zi distanță după primul test pentru COVID-19, Petrolul a a intrat în cantonament. Toţi ”lupii” sunt negativi la noul coronavirus, astfel că staff-ul tehnic condus de Costel Enache a dat start, începând de marţi, 26 mai, pregătirii pentru play-off-ul de promovare. Ședințele de pregătire desfășurate în condițiile protocolului medical emis de autorități, adică în grupuri de maximum patru sportivi, au fost desfășurate marți la Strejnic, o localitate de lângă Ploiești, acolo unde Petrolul a jucat și obținut ultima promovare în Liga 1, pe când vechiul stadion ”Ilie Oană” era pus la pământ, anunţă liga2prosport.ro.
Petrolul este penultima echipă din play-off care îşi reia antrenamentele. Cei mai grăbiţi au fost cei din Mioveni, urmaţi de UTA, Rapid şi Campionii FC Argeş. Până acum, nici o echipă nu a raportat cazuri de fotbalişti infectaţi cu SARS CoV-2. Turris Turnu Măgurele este ultima echipă din play-off-ul Ligii a II-a care se va reuni.
Trupa lui Erik Lincar reia antrenamentele luni, 1 iunie, asta pentru că nu a avut puse la punct toate normele cerute de autorităţi. Cei de la Turris ar putea evita, astfel, costurile cu cantonamentul cu circuit închis, obligatoriu în primă fază. De săptămâna viitoare, sunt şanse ca autorităţile să renunţe la acest punct din protocol.