Tatăl auditurilor și analizelor interne, interimarul Adrian Țolea, va rămâne în istoria Aradului cu nenumărate „realizări“. În scurta perioadă petrecută la conducerea județului, Adrian Țolea s-a făcut remarcat prin obsesia pe care o are față de Compania de Apă și Centrul Cultural Județean, unde încearcă din răsputeri să-și pună la butoane oamenii lui (ai lui Falcă mai bine zis), dar nu reuşeşte.
În tot acest timp, alte societăți din subordine, cu grave probleme la nivelul managementului și al rezultatelor financiare, n-au fost considerate o problemă pentru conducerea CJA. Probabil, tocmai din cauza lipsei de bani, s-a considerat că la societățile cu pricina nu are rost să se pună oameni de încredere, fiindcă nu au ce sifona pentru partid.
De exemplu, Aeroportul Arad, în ciuda pierderilor imense pe care le acumulează an de an, în ciuda faptului că mai aterizează pe pista scurtată doar ciorile și două-trei planoare, nu este considerat o problemă gravă pentru CJA. S-a făcut de ochii lumii un audit, în urma căruia nu s-a luat nicio măsură, fiindcă Țolea n-a avut curajul să dea de pământ cu directorul comercial Ovidiu Moșneag.
În timp ce Țolea e preocupat să pună mâna pe instituțiile profitabile ale judeţului, de la Aeroport aflăm vești noi. Și nu tocmai bune. Poate pe Țolea nu îl interesează, dar pe arădenii cu siguranță îi preocupă faptul că din 23 octombrie, cei de la DHL îşi vor lua zborul de pe Aeroportul Arad şi nu vor mai reveni niciodată. Pe lângă cursele de pasageri, iată că Aeroportul Arad, sub bagheta magică a lui Ţolea, rămâne şi fără cursele de marfă.
În curând, Aeroportul Arad va putea fi introdus în circuitul de partid, iar Falcă şi ai lui vor avea o nouă locaţie în care să lanseze Capitala Culturală sau cea Verde şi, de ce nu, să ţină Ziua Taximetristului, că e spaţiu berechet.