Polițiștii Serviciului Rutier cercetează doi bărbați pentru conducere sub influența alcoolului.
Ieri, 10 octombrie a.c., polițiștii au depistat un bărbat de 33 de ani din Secusigiu, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 708B, pe raza localității Covăsânț, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,51 mg./l. alcool în aerul expirat.
Azi-noapte (11 octombrie a.c.), în jurul orei 00:05, polițiștii rutieri au depistat un bărbat de 49 de ani din Șimand, în timp ce conducea un autoturism, pe raza aceleiași localități, aflându-se sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,43 mg./l. alcool în aerul expirat.
Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice celor doi conducători auto, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele bărbaților au fost întocmite două dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.