Mare este semnificația acestei sărbători venită ca o mărturie de netăgăduit a creștinilor de pretutindeni în fața tuturor neamurilor!
Atunci când Împăratul Constantin cel Mare a ieșit biruitor din lupta cu Maxentiu, cu ajutorul semnului Sfintei Cruci care i se arătase pe cer înaintea luptei și care il asigurase ca “prin acest semn vei învinge”, atât el cât și mama sa Elena s-au botezat, dar totodată au simțit și nevoia de a descoperi lemnul Sfintei Cruci pe care fusese răstingnit Mântuitorul. Având acest gând și năzuință a descoperirii Sfintei Cruci, nu după mult timp au descoperit la Ierusalim atât crucea pe care fusese răstignit Cuvântul dar și pe cele ale celor doi tâlhari. Sfânta Tradiție ne spune că pentru a afla care era Crucea Mântuitorului, le-au atins pe rând de un mort, iar la contactul cu cea căutată, acesta s-a întors la viață. În acel moment Împărăteasa Elena împreună cu toată suita ei au sărutat lemnul Sfintei Cruci și pentru ca mulțimea venită la aflarea găsirii Sfintei Cruci era prea mare pentru a putea ajunge să o atingă, atunci patriarhul Ierusalimului din acele vremuri, Fericitul Macarie, a ridicat-o de-asupra amvonului pentru a fi văzută de toți. De atunci moștenim această sărbătoare a Înălțării Sfintei Cruci, și pentru că ea ne amintește de patimile Mântuitorului , este rânduită a fi zi de post.
Cum fiecare sărbătoare are învățămintele ei, marea provocare a acestei zile se referă la Înălțarea Sfintei Cruci în inimile noastre, după cum frumos pune problema Sfântul Teofan Zăvorâtul care vorbește de existența unei inălțări interioare a Crucii, care ar trebui să se întâmple în inima fiecăruia dintre noi. De fiecare dată când facem cu dragoste și smerenie semnul Sfintei Cruci aducem mărturie vie despre existența ei în viețile noastre, iar atunci când renunțăm la una din plăcerile trupești o înălțăm în inimi și, poate, este cea mai importantă realizare în plan personal, să știm că acolo, în modul cel mai lăuntric, Crucea este înălțată și împodobită cu flori duhovnicești, așa cum o vedem astăzi că este în toate bisericile.
Așadar, să nu încetăm a avea cu noi pretutindeni această “armă” folositoare și să avem deplina credință că așa cum Împăratul Constantin a ieșit biruitor din lupta cu Maxențiu având-o drept pavăză, la fel si noi vom putea ieși biruitori din toate încercările vieții, indiferent cât de grele și de netrecut ne-ar părea.
”Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău” (Troparul Înălțării Sfintei Cruci).
Doamne ajută!
Monahul Serafim (Schitul Moneasa)
