În trei zile, amenzi totale de aproape 20.000 lei, pentru parcări neregulamentare

by Calin Moga

Direcția Generală Poliția Locală Arad continuă și în 2021 acțiunile de descurajare a șoferilor care aleg să staționeze sau să parcheze neregulamentar, încălcând O.U.G. 195/2002, respectiv Hotărârea Guvernului nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. În primele trei zile ale acestei săptămâni, echipajele Serviciului Circulație pe Drumurile Publice și Parcări au depistat 63 de șoferi care au parcat în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, pe trotuare, în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice ori în intersecții. Conducătorii auto care, deși aveau posibilitatea de a folosi parcările municipalității, au obstrucționat cu mașinile lor traficul, au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 19.255 lei. Totodată, a fost dispusă ridicarea unui număr de 12 vehicule. Până în acest moment, cele mai multe contravenții de competența poliției locale privind respectarea prevederilor Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice au fost constatate pe străzile Unirii, Lucian Blaga, Dimitrie Bolintineanu, Avram Iancu, Grigore Alexandrescu, B-dul Revoluției, Podul Decebal, respectiv Piața UTA.

Facebook Comments