În sfârșit! Parcul de Sculptură de la Căsoaia, accesibil turiștilor după aproape trei decenii

by Cristian Dobre

Parcul de Sculptură Monumentală de lângă satul de vacanţă Căsoaia, unde se află 72 de lucrări realizate în urmă cu 40 de ani, este din nou accesibil turiştilor, după aproape trei decenii în care vizitarea s-a făcut cu dificultate din cauza vegetaţiei abundente crescute, pentru că zona nu a mai fost întreţinută de autorităţi.

Reprezentanţii Centrului Cultural Judeţean (CCJ) Arad au declarat, joi, că lucrările de defrişare a vegetaţiei care a invadat parcul sunt aproape finalizate, dar turiştii pot deja să intre pentru a admira sculpturile de mari dimensiuni existente.

Pentru lucrările de defrişare s-au alocat 45.000 de lei, iar buruienile dense care împiedicau accesul persoanelor au fost tăiate.

„Deja am avut primele grupuri organizate de turişti, veniţi din China, Ungaria şi Timişoara. Parcul Sculpturilor va fi promovat, în următoarea perioadă, pentru a atrage vizitatori, în condiţiile în care aici există lucrări de artă deosebite”, a declarat purtătorul de cuvânt al CCJ Arad, Corina Huţan.

Parcul de Sculptură Monumentală de la Căsoaia a fost înfiinţat în 1971, când a fost organizată o tabără pentru tinerii sculptori, până în 1985 adunându-se 72 de lucrări executate de 56 de artişti români şi unul din Ungaria. Cele mai multe lucrări au fost realizate după 1979, în cadrul Simpozionului Naţional de Sculptură. Printre lucrările de mari dimensiuni existente se numără câteva aparţinând artistului George Apostu, ceea ce clasează parcul pe locul doi naţional ca şi importanţă după cel de la Târgu-Jiu, unde se află opere ale lui Constantin Brâncuşi.

Sculpturile nu au fost conservate sau puse în valoare din cauză că Primăria Târnova, de care aparţinea locul, nu a avut fonduri să întreţină parcul, situat pe un deal şi abandonat după 1990. În 2017, Consiliul Judeţean Arad şi Primăria Târnova au ajuns la o înţelegere privind exploatarea turistică a complexului, terenul de aproximativ 45 de hectare fiind transferat la autorităţile judeţene pentru a se aloca fondurile necesare întreţinerii, dar şi pentru investiţii ulterioare.

Sursa: agerpres.ro



 

 

 

 

Facebook Comments