Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs, cei mai bine cotați arbitri români, nu vor fi la centru în această etapă din Liga 1, cei doi urmând să arbitreze la meciul dintre Al Hilal și Al Raed, din Arabia Saudită. De la 19:35, Al Hilal, locul 2 și fosta echipă a lui Răzvan Lucescu, va primi vizita lui Al Raed, locul 12, iar partida va fi condusă de o brigată din România, potrivit Prosport. Astfel, Haţegan va fi la centru, iar Kovacs arbitru VAR. Brigada va fi completată de asistenții Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe. Cei doi arbitri, singurii din România care sunt specializați în arbitrajul video, nu vor fi delegați de CCA la meciurile din această etapă din Liga 1. Iar asta în plin scandal al arbitrajelor şi al lipsei sistemului VAR, o serie de meciuri fiind decise în urma unor grave erori ale „fluieraşilor”.
Haţegan şi Kovacs, la Al Hilal – Al Raed
Nu e şi cazul lui Haţegan, care a arbitrat bine în ultimul timp, deşi a fost contestat de finanţatorul celor de la FCSB, Gigi Becali, după meciul de la Botoşani. Vă reamintim că Haţegan şi brigada sa au scăpat de orice acuzaţie de rasism, după scandalul de la Paris şi aşteaptă acum să fie delegaţi la unul din meciurile din manşa retur ale optimilor din Champions League. La meciurile tur, arădeanul nu a fost delegat, însă are toate şansele să prindă fazele finale ale acestei ediţii.