Trei ore, în larg, cu Bricul Mircea, la 79 de ani de la prima intrare în Portul Constanța nu poate fi decât o plimbare cât o lecție de istorie.
Entuziasm, bucurie și multă emoție. Aveam poze, îl mai văzusem și ancorat de câteva ori, citisem, însă emoția primei ieșiri în larg cu el avea să intre în registrul unor cu totul altfel de trăiri. Toate legate de istoria celui care avea să ne poarte pe mare și de cei care aveau să mă însoțească. La finalul unei sesiuni de comunicări, organizată de Academia Navală Română la împlinirea a 79 de ani a bătrânului veșnic tânăr Mircea, Nava Școală avea să își ducă invitații, fie, simplu, într-o ”plimbare pe mare”, fie printre filele istoriei celor 79 de primăveri.O istorie care, cu fiecare amintire adusă în prezent avea să transforme oricare alte gânduri în momente de admirație și recunoștință față de momentul trăit, într-o zi de mai a anului 2018.
Este sau nu Nava Școală Mircea bric?
Cunoscută îndeobște ca fiind Bricul Mircea, de fapt puțini știu că poartă acest nume ”in memoriam” după predecesoarea sa, corabia cu două catarge Mircea, construită în 1882, în Anglia, casată după al II-lea Război Mondial, și care a fost un bric autentic. În fapt, actualul Bric Mircea este un barc cu artimon pe care peste 75 de promoții de marinari români și-au făcut ucenicia.
Ziua de naștere
La 15 august 1936, cu ocazia ”Zilei Marinei”, Regele Carol al II-lea, în discursul ținut, a vorbit de ”spiritul bricului Mircea”, subliniind că acest spirit trebuie să se perpetueze în marina română. Astfel, stimulată de Rege, Liga Navală Română, sub deviza ”O nevoie și un vis”, a luat inițiativa de a organiza o subscripție națională pentru achiziționarea unui nou bric: ”Mircea (II)”. Cu 6 milioane de lei adunați prin subscripție, lista fiind deschisă chiar de Carol al II-lea care a contribuit cu o sumă importantă chiar din caseta personală, la care s-au adăugat încă 114 milioane lei de la statul român, în urma ofertelor primite, comanda a fost dată firmei germane ”Blohm & Voss”, din Hamburg, pentru a construi noul bric.
Construită între anii 1938-1939, Nava Școală Mircea, după ceremonia ridicării pavilionului național, în dimineața zilei de 29 martie 1939, ieșea din portul Hamburg pentru a face primul voiaj spre România. Astfel, în 17 mai 1939, intră festiv în Portul Constanța, însoțit fiind de câteva hidroavioane și de șalupele ”Salvamar” și ”Pescărușul”. Ziua în care ”Mircea” intra în serviciul Marinei Regale Române.
Și nu poți rămâne indiferent la emoția acelui 17 mai lăsat în urmă cu 79 de ani și numai imaginându-ți cum Bricul Mircea, venit remorcat, l-a așteptat la ancoră pentru a-i preda ștafeta care să consolideze, cumva, puntea dintre generații.
Bricul Mircea, la 79 de ani
Întâmplător, sau nu, după ”rânduieli” aniversare neștiute, anul acesta Mircea și-a serbat ziua de naștere chiar de Ziua Eroilor, zi în care au urcat la bordul navei pe care și-au făcut ucenicia membrii ai Clubului Amiralilor. Printre ei, contraamiralul Nicolae Ștefan, comandorul Eugen Ispas, contraamiral Traian Atanasiu dar și rectorul Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”, Octavian Tărăbuță, și ofițeri activi ai Forțelor Navale. Tot la ceas aniversar, comandorul Gabriel Moise, ofițerul care a parcurs cea mai mare distanță pe apă, din Forțele Navale Române (aproape 100.000 de mile marine) a predat pavilionul navei noului comandant, Mircea Târhoacă, mărturisind că ”Ziua cea mai emoționantă va fi atunci când nava va pleca pe mare, fără mine, iar eu voi rămâne pe cheu”.
La cei 79 de ani ai săi, ”Mircea”, în perfectă stare de funcționare, se poate mândru lăuda cu peste 45 de marșuri de practică în Marea Neagră, voiaje în Marea Mediterană și Oceanul Atlantic.
”Te salut, băiatule!”
Revenind la cele trei ore petrecute, în larg, cu Mircea, și răsfoind în sfintele odoare ale amintirilor celor care nu doar i-au simțit spiritul ci l-au trăit, găsesc a fi potrivit a închiea nu cu o impresie personală, ci cu una care o găsesc a fi definitorie în contextul emoțiilor prilejuite de o altfel de întâlnire cu o bucată, una frumoasă tare, din istoria marinei militare române. În argumentul cărții ”Cel dintâi voiaj al N.S. Mircea”, care îi are ca autori pe Vergil Chițac și Mariana Păvăloiu, stă ”Mircea” descris astfel:”O navă atât de iubită și ajunsă la o vârstă respectabilă… De-a lungul existenței sale, ea a întreprins zeci de marșuri de instrucție, iar locurile ocupate în arborada sa de către cadeți au rămas de-a pururi în inimile lor. Așa se explică faptul că atunci când ei urcă pe puntea navei –nonagenari, octo, sept ș.a.m.d.- cu privirea grăbită, își caută fiecare verga ce l-a susținut, un punct de referință în arborada unui velier, loc păstrat în memoria afectivă a fiecăruia….”
Și ce trăire personală ar putea fi mai presus pentru a o nota aici (dincolo de bucuria călcării pe urmele a doi dintre regii noștri: Carol al II-lea și M.S. Regele Mihai I care l-a întâmpinat atunci când a fost retrocedat, în 1946, de către sovietici), în fața emoției trăite, la întâlnirea după 63 de ani, a comandorului Nicolae Vasaloglu cu ”băiatul” Mircea și care saluta reverențios, scoțându-și pălăria, velierul, cerându-i scuze că vârsta nu-i permite să se aplece pentru a-i săruta puntea…?
”Puntea lui Mircea ne-a legat… Amintirile de pe el m-au însoțit tot restul vieții mele. Oriunde am văzut un velier, mai mare, ori mai mic, gândul meu fugea tot la băiatul nostru… Te salut, băiatule!”
La mulți ani, ”Mircea”! A fost o onoare!
