VESTI BUNE: IN IULIE SE VA DESCHIDE AUTOSTRADA PESTE GRANITA

by Sida Voicu

Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a întreprins o vizită de lucru în Ungaria, unde s-a întâlnit cu omologul său maghiar, Péter Szijjártó, conform unui comunicat de presă al MAE. Cu ocazia vizitei, cei doi miniştri de externe au semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Ungariei privind interconectarea la frontiera de stat româno-ungară a unei infrastructuri transfrontaliere de reţea optică. Cei doi miniştri au salutat dinamica deosebită a cooperării transfrontaliere şi finalizarea Programului de cooperare transfrontalieră România-Ungaria 2014-2020. Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat faptul că acesta a fost deja aprobat de partea română, exprimând interesul de a menţine calendarul de acţiuni convenit, astfel încât programul să fie aprobat de Comisia Europeană în septembrie 2015. Totodată, au fost salutate progresele în ceea ce priveşte interconectarea şi darea în folosinţă a autostrăzii A1-M43 Nădlac-Arad (RO) – Szeged-Makó-Csanádpalota (H) în cursul lunii iulie 2015.

O temă consistentă aflată pe agenda de discuţii a constituit-o aprofundarea cooperării economice, transfrontaliere şi sectoriale. Relaţia economică are un potenţial semnificativ, în condiţiile în care Ungaria reprezintă al treilea partener comercial al României, situându-se şi în anul 2014 pe locul 3 în ceea ce priveşte totalul schimburilor comerciale ale României, valoarea acestora ridicându-se la aprox. 7,3 miliarde de euro.

Ministrul ungar a fost de acord cu propunerea ministrului român ca în perioada octombrie-noiembrie 2015 să se desfăşoare la București o nouă reuniune a Comisiei Mixte Economice Interguvernamentale, ale cărei lucrări au fost reluate în 2014 după o pauză de 4 ani. Ministrul român a solicitat sprijinul părţii ungare ca „cercul oamenilor de afaceri româno-ungari din Budapesta” să devină funcţional în cel mai scurt timp, iar ulterior să fie transformat într-o Cameră de comerţ bilaterală româno-ungară, conform angajamentelor asumate anterior.

Facebook Comments