În data de 06 mai 2015, în cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania de Apă Arad S. A., se vor executa legături ale conductelor noi la reţeaua existentă în oraşul Pecica, pe strazi noi.
Aceste lucrări sunt realizate în cadrul contractului CL 12 Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în Pecica, vizând extinderea reţelei de distribuţie apă potabilă, realizarea de noi branşamente de proprietăţi şi de hidranţi subterani. De asemenea, Contractul vizează extinderea reţelei de canalizare a conductelor de refulare, cât şi reabilitarea staţiei de pompare apă uzată existentă.
Concret, lucrările constau în efectuarea de legături ale conductelor de distribuţie apă potabilă, realizate de curând, la reţeaua existentă şi urmează să se deruleze în mai multe etape, în funcţie de programarea zonelor de lucru.
Astfel, în 6 mai 2015, se vor cupla conductele de distribuţie pe strada 1,pe tronsonul cuprins între strada 218 şi strada 229 si cel cuprins între strada 231 şi 229. Datorită acestor lucrări, în intervalul orar 09:00 -16:00, distribuţia de apă pe strada 1 va fi oprită parţial şi pe strada 229 va fi oprită total.
Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu”, Axa prioritară 1: Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată.