La doar câteva ore după ce polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică I au amendat, în baza prevederilor Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor, un arădean care descărca deșeuri provenite din demolarea unui imobil la intersecția străzilor Ștefan Zarie și Clopotului din cartierul Sânicolaul Mic, scenariul s-a repetat, exact în acel loc. De această dată, deșeurile au fost descărcate dintr-o camionetă marca Iveco, iar amenda a fost cea prevăzută de lege: 1.000 de lei.
Poliția Locală Arad le reamintește tuturor acelora care, în ciuda întețirii activităților de verificare întreprinse în acest sens de polițiștii locali, insistă în a depozita deșeuri la voia întâmplării, că un municipiu civilizat și curat poate fi întreținut doar prin efortul concertat al unor cetățeni civilizați și responsabili.