În ce condiții vor fi despăgubiți fermierii care au suferit pierderi din cauza înghețului

by Dana B.

Fermierii care au înregistrat pierderi din cauza înghețului vor beneficia de o reducere a impozitului pe norma de venit, însă acestea trebuie evaluate de comisiile locale, susține ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

„Pierderile înregistrate din cauza înghețului din această primăvară se stabilesc de către comisiile locale. În primul rând, acestea stabilesc norma de venit față de ceea ce s-a estimat, iar fermierii afectați vor fi ajutați prin reducerea impozitelor pe norma de venit. Sunt zone cu culturi pomicole și viticole afectate semnificativ în anumite părți ale țării, dar pe areale mici, și nu din cauza zăpezii căzute, ci mai ales din cauza gerului care a urmat, de minus 5 — minus 6 grade în unele zone”, a declarat pentru AGERPRES ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Șeful de la MADR susține că pierderile sunt în special în pomicultură și viticultură, însă culturile din câmp nu au avut de suferit de pe urma înghețului.

„Sunt pierderi pe anumite zone, dar nu așa cum s-a alarmat lumea. Au apărut informații sub impulsul momentului, al temerilor că lucrurile se vor strica iremediabil. Am fost peste tot în zonele unde s-au declarat distrugeri de cultură. De exemplu, în județul Mehedinți, pe Valea Coșuștei și pe Valea Motrului, au fost afectați semnificativ pomii fructiferi, la fel și via de la Corcova, dar nu toate culturile au fost compromise total. În schimb, în sudul județului, la Jiana, lucrurile stăteau cu totul altfel. Într-adevăr, pe zone restrânse, înghețul a produs pierderi la pomi și la vița de vie, dar în agricultură, în fiecare an, ne confruntăm cu astfel de probleme din cauza unor condiții meteorologice nefavorabile”, a mai spus ministrul.

Reprezentanții Academiei de Științe Agricole și Silvice ‘Gheorghe Ionescu-Șișești’ (ASAS) au transmis joi un comunicat în care atrăgeau atenția că fenomenele climatice din ultima perioadă au dus la pierderi în pomicultură și viticultură, de până la 100% la nuc în zona colinară, iar în perioada următoare trebuie determinate pagubele înregistrate, precum și constatarea și transmiterea daunelor către comisiile locale.

Conform ASAS, la prun, la Institutul de Cercetare — Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești — Mărăcineni, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă (SCDP) din Râmnicu Vâlcea, SCDP Tg. Jiu, SCDP Voinești, s-au înregistrat pierderi de până la 95%. În zona Iași și Bistrița nu au fost înregistrate pierderi mai mari de 35%. La cireș au fost puternic afectate culturile în aceleași zone ca și prunul, în proporție de 95%. În zona Iași, cireșul a fost afectat în procent de 35%. În schimb, la piersic și cais: zona principală Dobrogea nu a fost afectată, dar nucul este distrus 100% în zona colinară.

Informațiile transmise de ASAS arată că în cazul culturii de căpșun înghețul a produs pagube de 90% în zona colinară.

De asemenea, reprezentanții instituției precizează că este necesară determinarea cu rigoare a pagubelor înregistrate (prin secționarea organelor de rod), constatarea și transmiterea daunelor către comisiile locale, dar și plata cât mai rapidă a primelor de asigurare la producătorii asigurați. În eventualitatea susținerii de către MADR a pierderilor, contravaloarea lucrărilor tehnologice deja efectuate în livezi până la înregistrarea pagubelor este de circa 2.500 lei/ha.

În domeniul viticulturii, înghețurile târzii au afectat lăstarii principali și implicit producția, diferențiat în funcție de amplasarea plantațiilor viticole și pornirea în vegetație a soiurilor vinifera.

În podgoriile din nordul Moldovei, înghețul a condus la pierderi mari de 70 — 90%, iar în partea de sud și sud-est a Moldovei (Dealu Bujorului), temperaturile negative au afectat lăstarii principali și producția în proporție de 15 — 90%. În Dobrogea (Murfatlar) nu s-au înregistrat pierderi datorită dezmuguritului întârziat al majorității soiurilor. În podgoriile din Transilvania (Blaj) se estimează pierderi între 20 — 80% în cazul amplasării plantațiilor pe șes.

În podgoria Dealu Mare, temperaturile scăzute au afectat parțial producția (15 — 50%), iar în vestul țării, pierderi mai mari se înregistrează la șes și mai puțin pe versanți și platouri. O situație aparte o prezintă plantațiile din centrele viticole Bujoru și Pietroasa, unde se estimează pierderi și în plantațiile viticole amplasate pe versanți, de până la 60%.

„În concluzie, starea de vegetație a plantațiilor viticole la acest moment este bună, cu excepția plantațiilor viticole amplasate la șes și la baza pantei din majoritatea arealelor viticole, unde se estimează pierderi de producție cauzate de brume și înghețuri târzii, cuprinse între 15-100%. Gradul de afectare a rodirii plantațiilor de vie va putea fi stabilit mai precis ulterior, când plantele intră în vegetație normală”, se arată în comunicatul ASAS.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments