Impresarul Florin Manea e tot mai aproape să preia UTA

by Sorin Haut

Impresarul FIFA Florin Manea e tot mai aproape să devină managerul UTA-ei, aflându-se în aceste zile la Arad, unde a purtat o nouă rundă de discuții cu cei care răspund de Bătrâna Doamnă, de la suporteri până la conducerea clubului.

Manea e optimist că poate fi în curând șeful din Calea Victoriei, iar în acest sens e susținut de un om de afaceri italian.

Astfel că până la intrarea în scenă a juriștilor și redactarea actelor de schimbare a manageriatului mai sunt doar câțiva pași, deși procedura o să dureze ceva timp.

Suporter Club UTA și Primăria sunt piloni importanți în toată afacerea, iar Manea a acceptat o componență echilibrată a Consiliului Director al ONG-ului UTA.

Adică, trei membri din partea arădeană (două persoane din actuala conducere a clubului, plus un reprezentant al Primăriei cu drept de veto), plus alți trei reprezentanți din partea lui Florin Manea.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate