Milele Tale, Doamne, în veac le voi cânta…” (cf. Ps. 88, 1). Acum 10 de ani, Preafericitul Părinte Daniel a experimentat într-un mod deosebit milostivirea Preasfintei Treimi. În Sfântul Sinod, prin intermediul membrilor săi, Hristos i-a spus și Preafericirii Sale, ca odinioară Apostolului Petru pe lacul Genizaret: „Paște oile Mele” (Ioan 21,16). În ascultarea credinței, în fața lui Hristos Domnul, încredințându-Se Maicii lui Hristos și a Bisericii, conștient de marile dificultăți ale Arhipăstoririi Sale, Preafericirea Sa a accept, călăuzit de Duhul Sfânt, să păstorească turma lui Hristos și să o conducă spre Împărăția cerurilor, conștient că își poate asuma o atât de mare responsabilitate numai prin Hristos, cu Hristos și în Hristos. Încă de la începutul patriarhatului Său, gândurile Sale, rugăciunile Sale și faptele Sale au fost însuflețite de o unică dorință: aceea de a mărturisi că Hristos, Bunul Păstor, este prezent și lucrează în Biserica Sa. Iată de ce, încă din prima zi, nu a încetat Să ne îndemne: „Nu vă temeți să îl primiți pe Hristos și să acceptați iubirea Lui!”. Preafericirea Sa ne repetă și astăzi cu tărie: „Deschideți-i, ba chiar, deschideți-i larg inimile lui Hristos!” Lăsați-vă îndrumați de Hristos! Aveți încredere în iubirea lui Hristos! Fiți milostivi, fiți misionari ! Îi mulțumim Preasfintei Treimi pentru acești 10 de ani, marcați în întregime de milostivirea Sa.
În momentul în care așteptarea de priveghere și rugăciune a devenit mai intensă pe parcursul sărbătoririi Sfântului Dimitrie, în momentul în care poporul pelerin umplea dealul Sfintei Patriarhii, în momentul apropierii noastre de Sfinții Dimitrie și Serafim de Sarov, Sfânta Liturghie ne-a făcut să ne oprim un pic, să luăm aminte la citirea pericopei zilei din Evanghelie. Ce înseamnă această ascultare/lectură într-un moment festiv și liturgic care înaintează în intensitate? Simplu, Biserica vrea ca noi să comemorăm: „Oprește-te, comemorează și sărbătorește. Privește înapoi, privește drumul”. Comemorarea: această atitudine deuteronomică ce împărtășește atâta tărie sufletului de a iubi, de a merge înainte. Comemorarea pe care Scriptura însăși o subliniază este mod de a ne ruga, de a-L întâlni pe Dumnezeu. „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri”, ne spune autorul Scrisorii către Evrei (13,7). „Aduceți-vă dar aminte mai întâi de zilele de la început…” (cf. Evr 10,32): același lucru. Și apoi, în aceeași Scrisoare, acea ceată de martori, în capitolul 11, care au străbătut drum pentru a ajunge la plinătatea timpurilor: „Comemorați, priviți în urmă pentru a putea merge mai bine înainte”.
Aceasta este semnificația liturgică a manifestărilor care au avut loc cu prilejul împlinirii a 10 ani de Arhipăstorire a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel: harul comemorării. Biserica trebuie să ceară acest har: să nu uităm. Aparține iubirii faptul de a nu uita, aparține iubirii faptul de a avea mereu sub ochi atâta, atâta bine cât am primit, aparține iubirii a privi istoria mântuirii: de unde venim, părinții noștri, strămoșii noștri, drumul credinței…păstorii noștri. Și această comemorare-eveniment ne face bine, pentru că face și mai intensă această așteptare de trezvie a întâlnirii cu Dumnezeu, în comuniunea Sfinților. Zile liniștite, cu har, cu bucurie în Patriarhia Română.
Comemorarea începe de la alegerea poporului: „Iisus Hristos, Fiul lui David, Fiul lui Avraam” (Mat. 1,1). Poporul ales, care merge spre o promisiune cu tăria Legământului, a alianțelor succesive pe care le face. Așa este drumul creștinului, așa este drumul nostru, simplu. Ne-a fost făcută o promisiune, ne-a fost spus: mergi în prezența Mea și fii ireproșabil, așa cum este Tatăl nostru. O promisiune care va fi deplină, la sfârșit, dar care se consolidează cu fiecare legământ pe care noi îl facem cu Domnul, alianță de fidelitate. Și ne arată că nu noi suntem cei care alegem: ne face să înțelegem că noi toți am fost chemați. Alegerea, promisiunea și legământul sunt pilaștrii comemorării creștine, acest a privi înapoi pentru a merge înainte.
Acesta este harul din aceste zile: a comemora memoria și activitatea Patriarhului Justinian și a tuturora acelora care au mărturisit pe Hristos, Dumnezeul-Om, în perioada comunistă. În aceste zile ale harului comemorării ne oprim, privim înapoi cei 10 ani de Arhipăstorire ai Pareafericitului Părinte Patriarh Daniel, și vedem că drumul a fost cu jertfă multă, dar a fost frumos, vedem că Domnul Hristos ne-a binecuvântat cu nespuse realizări pastorale, sociale, culturale, administrative, că fața Bisericii noastre este în continuă transfigurare și că Domnul Hristos este fidel poporului Său. Vedem și că fie în istorie, fie în viața noastră au fost momente foarte frumoase de credință, slujire, dar și momente urâte de păcat, de imperfecțiuni. Însă Domnul este pururea prezent, cu mâna Sa întinsă pentru a ne ridica din nou și a-ți spune: „Mergi înainte!”. Și aceasta este viața Bisericii, viața pelerină a creștinului: mergi înainte, spre întâlnirea definitivă, înnoindu-te continuu. Acest drum de atâta intensitate, în așteptare de priveghere ca să vină Hristos, Domnul, să nu ne ia niciodată harul comemorării, harul de a privi înapoi tot ceea ce Hristos, Arhiereul cel veșnic, a făcut pentru noi, pentru Biserică, în istoria mântuirii.
Și astfel vom înțelege modul cum în aceste zile Biserica sărbătorește pe Arhipăstorul Său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, întrucât aici este istoria unui Dumnezeu care dorește să meargă continuu cu poporul Său și să scrie o istorie împreună cu noi. Îi mulțumim Domnului că în acest veac ne-a dăruit un mare Patriarh, Preafericitul Părinte Daniel, îl rugăm pe Dumnezeu, Unul și în Treime, să-l dăruiască Sfintei Sale Biserici în pace, întreg, sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul Adevărului Său.
Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ
