Antrenorul echipei UTA, Ilie Poenaru a avut prima reacție cu privire la grupele din Cupa României, dar vorbește și despre meciul cu Foresta. Haosul noului sistem propus de FRF nu este pe placul lui Poenaru, mai ales că urmează deplasări grele și lungi și în campionat, iar programul este oricum încărcat. Vă reamintim că UTA a fost repartizată, în urma tragerii la sorți de astăzi, în grupa B, alături de FCSB, FC Botoșani, Oțelul Galați, CS Mioveni și Gloria Buzău, dar va juca cu doar trei din ele: cu FCSB, la Arad, iar cu Mioveniul și Buzăul în deplasare: „În primul rând, situația este puțin confuză. Nu am înțeles exact sistemul, nu am înțeles datele exact care sunt, ne dă puțin programul peste cap. Trebuie să ne facem program din toate punctele de vedere, și al deplasărilor, și al antrenamentelor. Referitor la această grupă, o luăm ca atare, trebuie să ne pregătim. Este un alt format, mult mai greu, cu mai multe meciuri care e clar că ne vor afecta. Avem șansa noastră și trebuie să o valorificăm. Vor fi două meciuri cu aceeași echipă, FCSB, într-o perioadă foarte scurtă, o echipă care se află în suferință în acest moment. Vor fi două meciuri diametral opuse și vom vedea la momentul respectiv unde suntem. Vom acorda importanță maximă ambelor meciuri, nu vom sacrifica niciunul. La momentul la care vorbim, noi traversăm o perioadă foarte grea. Avem probleme foarte mari cu aceste deplasări care ne-au afectat foarte mult. Am ajuns să facem analize prin autocar și avion, avem timp foarte scurt să ne antrenăm și să punem lucrurile la punct. Trebuie să ne pregătim din toate punctele de vedere și să abordăm meciurile cum vin.
Nemulțumit de relaxarea de la Suceava: „O mentalitate care nu mi-a plăcut”
Despre meciul cu Foresta, nu mi-a plăcut. Singurul lucru bun a fost că am mers mai departe, ne-am calificat, pentru ca în anii precedenți echipa s-a oprit devreme în competiție. Al doilea lucru pozitiv este că nu avem accidentați, suntem ok. Dar dacă revenim la joc, am avut 20-25 de minute în care nu am dat nicio șansă adversarului după care s-a văzut o relaxare, o automulțumire. O mentalitate care nu mi-a plăcut, o mentalitate prin care am dat șansă adversarului să își creeze situații. S-a văzut diferența de valoare și pregătire în primele 25 de minute, după care a intervenit acea stare despre care vorbeam. Pe fondul greșelilor noastre adversarul a prins încredere și curaj și a realizat că poate să scoată mai mult. Ne-am făcut singuri meciul greu. M-a supărat foarte tare, le-am transmis asta și jucătorilor în discuția pe care am avut-o astăzi, în care am punctat lucruri clare și precise și în care le-am spus că va veni luna decembrie și se va trage linie. Sper că a fost o lecție învățată. Golul lui Raul este un lucru bun, chiar m-am bucurat pentru că a făcut un efort foarte bun, unul dintre cei doi-trei care au evoluat bine. Este important că a marcat, se vede o creștere vizibilă la el, s-a integrat foarte bine. A început să prindă curaj și să înțeleagă ceea ce eu îi cer”, a spus, azi, Ilie Poenaru.