Primul număr 1 mondial ATP, Ilie Năstase, 73 de ani, are de aproape un an o relație cu Ioana Simion, 47 de ani. Au făcut cununia civilă, au amânat nunta, dar au decis să se mute împreună la Constanța!
“Am decis să mă mut la Constanța, acolo de unde e soția mea. Mă mut pentru că e liniște și nu e nici un paparazzo. În București, ne urmăreau non-stop. Au venit de curând după noi, la lansarea unei mașini. De acolo ne-au urmărit la restaurant, după nu mai știu unde. Apoi au scris un articol cu «Imagini fabuloase cu Marica și Năstase». Mă întrebam ce au oamenii ăștia cu noi… La Constanța nu sunt paparazzi. Și suntem singuri în blocul în care stăm”, dezvăluie Ilie.
În total, Năstase a avut 5 soţii, Ioana fiind ultima dintre ele! Prima lui dragoste a fost Dominique Grazia, un manechin franco-belgian, cu care s-a căsătorit în 1972 şi de care a divorţat zece ani mai târziu. Au o fiică Nathalie, care astăzi are 41 de ani.
A urmat actriţa şi manechinul Adelaide Alexandra King. Cei doi s-au căsătorit într-o biserică din New York, iar după nuntă au adoptat doi copii, Nicholas, care acum are 29 de ani, şi Charlotte, 25 ani.
Cu cea de-a treia soţie, Amalia Năstase, Ilie s-a cunoscut în 1996, la primul concert al lui Sting la Bucureşti, pe când ea avea 20 de ani şi el, 50. La concertul respectiv, Amalia se ocupa de sampling pentru o marcă de ţigări. Cei doi s-au căsătorit pe 5 iunie 2003, la biserica ortodoxă St. Stephane din Paris, iar petrecerea s-a derulat la Roland Garros. Au divorţat în 2010. După 12 ani petrecuţi în cuplu, ei au împărţit atât custodia celor două fiice, Alessia, 15 ani, şi Emma, 12 ani, cât şi averea lui Ilie Năstase.
Apoi a urmat relația cu timişoreanca Brigitte Sfăt, fostă vedetă Playboy. Nunta a avut loc în 2013, la Monaco, dar cei doi au divorţat la începutul lui 2018. Acum Brigitte s-a căsătorit cu Florin Pastramă, după ce l-a cunoscut în cadrul unei emisiuni-concurs organizate de PRO TV.
Are tatuaj cu numele Ioanei
Dar Năstase e liniștit acum, după ce-a cunoscut-o pe Ioana. “Mă înțeleg bine cu soția mea și viața mea de familie s-a schimbat mult. Mi-am lăsat și barbă, m-am și tuns. Așa a fost dorința soției. Nu avem nici o problemă. Din când în când, oamenii vor să ne certăm. Că m-am uitat eu după vreo blondă, prostii d-astea. La vârsta asta? Și dacă m-am uitat, ce? Mi-am făcut și tatuaj cu numele ei! Ioana. L-am făcut la Monte Carlo. Am sunat-o și i-am zis că m-am tatuat. Nu-i venea să creadă. Nu mai am nici un tatuaj. Eu am vrut pe deget, dar cică e o durere mare că e osul acolo”, a povestit Ilie la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.
Sursa: libertatea.ro