Administraţia Falcă este pe cale să cadă un nou examen în faţa comunităţii locale, după ce primarul este pregătit să majoreze cu 50 % preţul la transportul în comun în Arad.
Iar aceasta după ce într-un mod la fel de nejustificat şi neargumentat, conducerea liberală a CJA a forţat recent creşterea tarifelor în domeniu, la nivel judeţean, afirmă consilierul local municipal Ilie Cheşa.
„Falcă demonstrează din nou că nu este deloc interesat de soarta arădenilor şi îşi permite ca un veritabil baron local, de fiecare dată când o cere puşculiţa de partid, să îi execute pe cetăţeni cu majorări de taxe, impozite sau, în cazul de faţă cu modificări tarifare nedorite la transportul în comun. Proiectul, aflat la transparenţă, prin care PNL Arad vrea să determine creşterea tarifelor poartă chiar girul primarului, cel care păpuşează atât echipa liberală de consilieri cât şi conducerile obediente pe care le menţine în fruntea CTP.
Cât de onest şi performant este acest eşalon am văzut de curând, în momentul în care directorul economic al societăţii, Angela Borţoi, s-a ales cu o condamnare penală pe motive care sunt amplu analizate şi comentate în presa locală.
În acest timp, la CTP investiţiile lipsesc cu desăvârşire, în tramvaie plouă în mod regulat, condiţiile de călătorie sunt dintre cele mai mizerabile, iar o astfel de călătorie este o experienţă cât se poate de neplăcută pentru mamele sau bunicile noastre.
Acesta este fondul pe care Gheorghe Falcă intentionează să majoreze cu 50 % preţurile pentru transportul în comun din Arad, ca o nouă „corecţie” aplicată celor pe care îi tratează ca pe nişte vasali de la înălţimea funcţiei.
Sigur că grupul de consilieri PSD-ALDE din CLM nu agreează un asemenea proiect şi vom face tot ceea ce ne stă în putinţă, prin mijloace legale, pentru a stopa noile excese ale administraţiei liberale”, afirmă consilierul local municipal PSD Ilie Cheşa.