Le gasim prin poieni, zavoaie, pe marginea drumurilor si de multe ori trecem pe langa ele fara sa avem habar ca pot fi utilizate pentru sanatate si frumusete. Iata cateva ierburi medicinale de vara mai putin cunoscute:
Iarba de soaldina (Sedum acre)
In popor se mai numeste buruiana de tranji, coada-cocosului, ghetisoare, iarba-ciutei, iarba-grasa, iarba tutunului, iarba-urechii, oloica, sarparita, soldina, tranjen, verzisoara. Face parte din familia Crassulaceae.
Poate fi intalnita pe pajisti si locuri nisipoase. Preparatele din iarba de soaldina scad febra si diminueaza durerile. De asemenea, planta are proprietati diuretice. Este utilizata mai ales sub forma de infuzie.
In cosmetica, iarba de soaldina este folosita pentru tratarea acneei prin aplicarea plantei sfaramate direct pe fata sub forma de masca.
In trecut, iarba de soaldina a fost folosita in tratarea reumatismului, a bolilor renale, muscaturilor de sarpe si a ranilor.
Iarba de urechi (Sedum maximum)
I se mai spune si barba lupului, crucea pamantului, dragostea, dragostita, ghetarica, iarba zmeului, iarba urechii, iarba grasa de urechi, oroisa, olois, urechelnita, verzisoara.
Planta este cunoscuta din timpuri stravechi. Seva frunzelor se storcea in urechi contra durerilor. Cu planta fiarta se faceau cataplasme contra durerilor de picioare. Se mai folosea in caz de congestie cerebrala, paralizie, epilepsie si hemoroizi. Fetele isi spalau parul cu decoct din aceasta planta pentru a stimula cresterea podoabei capilare.
Plantei i se atribuie proprietati antiinflamatorii, cicatrizante. Diminueaza, si in cele din urma, inlatura inflamatiile. Grabeste vindecarea ranilor si arsurilor prin accelerarea procesului de epitelizare. De asemenea, intra in prepararea unor unguente.
Iarba grasa (Portulaca oleracea)
In popor i se mai spune buruiana grasa, dragoste, floare de piatra, grasita, iarba de gradina, iarba porcilor, iarba tunului, pita porcului, porcin, troscot gras, urechelnita.
Este raspandita peste tot. Planta ajuta la coagularea sangelui, este emolienta si depurativa, dar si antiscorbutica. Este utilizata in tratamentul cistitei, a litiazei renale, inflamatiilor digestive sau constipatiei, hemoragiilor, inflamatiilor gingiilor.
Frunzele tinere de portulaca se folosesc la prepararea salatelor si a ciorbelor. Contin mucilagii, vitamine din grupul B, vitamina C, saruri minerale, etc. In Oltenia si Muntenia era folosita la ciorbe, iar in Dobrogea, la umplutura pentru placinte, alaturi de stevie si urzica.
In unele zone se prepara o mancarica foarte gustoasa cu frunze de iarba grasa. Se taie in bucati 200 g de tulpini cu frunze si se oparesc. Se taie marunt o ceapa si un catel de usturoi si se inabuse in 15 g de unt. Se adauga apoi 10 g pasta de tomate, 3 g faina alba si 20 ml vin alb. Sosul obtinut se adauga peste verdeata oparita, se da in clocot si se sareaza dupa gust.
Planta se pastreaza peste iarna cu sare si cu otet. Pentru asta trebuie sa o culegi in timpul infloritului.
Iarba mare (Inula helenium)
Avand un continut important de mucilagii, minerale si vitamine, este importanta in refacerea pielii in urma ranilor, fiind utilizata sub forma de infuzie, cel mai adesea in amestec cu plante cu efect puternic cicatrizant.
In cosmetica se foloseste radacina, care contine ulei volatil si substante cu proprietati antibiotice.
Utilizata sub forma de decoct, ajuta la cicatrizarea semnelor pe care le lasa acneea, porii dilatati si varsatul de vant. Pentru tenurile cu iritatii se pun pe locurile afectate comprese reci cu decoct, obtinut din 200 ml apa si o lingura pulbere de radacina, fiert pana lichidul scade la jumatate.
Radacina de iarba mare este folosita are efecte benefice in reumatism, guta, tuse convulsiva, bronsita, dischinezie biliara, litiaza biliara, litiaza renala, helmintoza. Radacina se recolteaza toamna, din septembrie pana in noiembrie.
Iarba neagra (Calluna vulgaris)
Este un arbust tarator intalnit mai ales in regiunile deluroase si muntoase. De la acest arbust sunt utilizate partile aeriene care au proprietatea de a fi astringente si antiseptice ale cailor urinare. Continutul de flavonide provoaca vasodilatatie renala, marind diureza. O alta substanta continuta in aceasta planta actioneaza ca dezinfectant si antiinflamator renal.
Partea inflorita este utilizata pentru tratarea inflamatiilor laringo-faringiene, a tusei, reumatismului, litiazei renale si anuriei, fiind un aliat pretios in vindecarea cistitelor, in colibaciloze, uretrite, cistopielite si in toate formele inflamatorii ale cailor urinare. Infuzia din frunze de iarba neagra se foloseste in catar vezical.
Planta este recomandata si in celulita, obezitate si in curele de slabire.
Iarba rosie (Polygonum persicaria)
Creste in locuri mlastinoase, la marginea apelor curgatoare. Partile aeriene ale plantei se recolteaza in timpul infloritului.
Este utilizata sub forma de ceaiuri sau pulbere ca astringent, antihemoragic, diuretic, antiscorbutic, in curatirea ranilor si pentru prevenirea gangrenei.
Sucul din planta se aplica pe rani, pentru a le grabi vindecarea.
Iarba sarpelui (Echium vulgare)
Este o planta care creste spontan in locuri virane si fanete, are flori albastre si frunze verzi cu perisori. Aceasta iarba de leac nu poate fi cultivata si o gasim numai in zone nepoluate sau cu poluare foarte mica. De la iarba sarpelui se recolteaza partile aeriene inflorite, pe timp frumos si se usuca la umbra.
Iarba sarpelui are proprietati calmante, antiseptice, sudorifice, emoliente si cicatrizante. Infuzia este folosita mai ales in diaree si dizenterie, dar poate fi utilizata si in anemii. De asemenea, iarba sarpelui este si un depurativ foarte puternic, regleaza atonia intestinala si tensiunea arteriala.
Iarba Sf. Ioan (Salvia sclarea)
I se mai spune si serlai, serlaie si este o planta erbacee puternic mirositoare. Este cultivata in gradini, iar in natura creste spontan in stepele din sudul tarii, pe locuri uscate, pietroase.
Are actiune antispastica, antiinflamatoare, antiseptica, carminativa, usor sedativa, antitermica, coleretica, emanagoga (provoaca aparitia fluxului menstrual intarziat).
Empiric, este utilizata de medicina populara pentru tratarea bronsitelor, dischineziilor biliare, balonarilor abdominale, diabetului zaharat, vaginitei atrofice, reumatismului, gingivitelor, aftozei bucale, amigdalitelor, ranilor, ulceratiilor pielii, pentru scaderea febrei, etc.
Se prepara o infuzie dintr-o lingurita planta uscata si maruntita la o cana (200 ml) de apa clocotita. Se lasa 15-20 de minute, apoi se strecoara. Se consuma 3 cani pe zi.
Partile aeriene, inclusiv florile, se culeg in lunile iunie-iulie, pe timp frumos, intre orele 12-16, cand contin cantitatea maxima de ulei volatil. Inflorescentele se recolteaza cand caliciul florilor este usor ingalbenit. Exista mai multe varietati – cu flori albe, roz, in degrade.
Din inflorescente se extrage, prin distilare, uleiul volatil, intrebuintat la fabricarea parfumurilor si aromatizarea lichiorurilor, berii si vinurilor (planta se cultiva in acest scop). Sclerolul – alcool derpenic prezent in uleiul volatil – este folosit in parfumerie, fiind un bun fixator.
Iarba fiarelor (Vincetoxicum hirundinaria)
O gasim prin paduri si poieni sau zavoaie, in livezi si fanete. Principiile active continute in planta au efecte diuretice si diaforetice, fiind utilizata in homeopatie. Medicina populara o utilizeaza in tratamentul hidroptiziei, afectiunilor cutanate, scrofulozei.
Extern este utilizata in tratarea ranilor, planta fiind aplicata direct pe bube. Durerile de picioare sunt tratate prin bai cu apa in care s-au fiert tulpinile florifere.
Sursa: sanatate.bzi.ro
