Echipa feminină a Aradului a ajuns la trei înfrângeri din tot atâtea meciuri, în Liga Naţională de baschet! FCC ICIM nu se regăseşte în acest debut de sezon, iar meciul cu vicecampioana “en-titre” Universitatea Cluj-Napoca a evidenţiat încă o dată slăbiciunile unei formaţii care din păcate nu mai aminteşte de vremurile de altădată, când o victorie a adversarelor, la Arad, era o raritate. E clar că nici măcar timpul nu mai e un alibi pentru antrenorul Bulj şi cei din conducere, care după o campanie modestă de transferuri caută deja înlocuitoare pentru americanca Vernet, la care s-a renunţat.
Realitatea e dură şi “galben-albastrele” se văd nevoite să piardă în faţa echipelor ce contează în campionat. Chiar dacă au mai slăbit faţă de sezonul precedent, “studentele” Clujului s-au impus destul de clar în Polivalenta arădeană, la capătul unui meci în care ICIM a ţinut aproape până la pauza mare, când tabela indica scor strâns, 32-35. Diferenţa s-a făcut cu adevărat în sfertul trei, adjudecat categoric de oaspete, cu scorul de 26-14, pentru ca finalul să consemneze o victorie lejeră a Universităţii, scor final 62-71 (17-22, 15-13, 14-26, 16-10).
Nici măcar revenirea lui Hadzovic în echipă – sârboaica având o evoluţie ştearsă – nu a restartat echipa arădeană, din rândul căreia s-a remarcat doar Ildi Nagy, convocată zilele trecute la naţională chiar de antrenorul adversarei, Dragan Petricevic. Bogdan Bulj a folosit următoarele jucătoare: Nagy 21, Wingate 15, Tavic 14 (1×3), Hadzovic 6 (1×3), Montgomery 6. Au mai jucat: Ferenczi, Mercea, Ciotir.
De cealaltă parte, “U” a folosit doar 7 jucătoare, dar trei dintre ele au făcut diferenţa: Taylor 23 (3×3), Vorpahl 20 (3×3), Kalusic 18.
E clar că programul nu e deloc pe placul ICIM-ului, care a întâlnit medaliatele sezonul trecut, în primele trei etape ale campionatului. Iar runda viitoare urmează o altă deplasare grea, la Timişoara. Dar când vrei să te baţi pentru podium, trebuie să mai şi câştigi astfel de meciuri. Aşteptăm revirimentul şi victoriile, altfel riscăm să ne mulţumim iar cu mediocritatea. Ceea ce la Arad pare deja un obicei prost.