Prilej de mare bucurie sufletească pentru comunitatea credincioșilor din stațiunea Moneasa, care l-au avut în mijlocul lor, astăzi, pe Înalt Preasfințitul Timotei Arhiepiscopul Aradului, prezență prilejuită de sărbătoarea hramului Schitului ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Cu multă emoție, în jurul orei 9.30, soborul preoților format din Părintele Potopop Alexandru Botea, Părintele Protosinghel Clement, Părintele Protosinghel David, Părintele Arhidiacon Tiberiu Ardelean, împreună cu toți credincioșii prezenți, l-au întâmpinat pe Părintele lor de suflet și Starețul acestui locaș de cult, Înalt Preasfințitul Timotei Arhiepiscopul Aradului. Odată plinită comuniunea sufletească, în jurul orei 10 a început Sfânta Liturghie în timpul căreia timpul fără de timp al petrecerii împreună a unui astfel de moment a făcut ca gândul tuturor să se îndrepte deja spre repetarea unei astfel de bucurii. La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Timotei a ținut un cuvânt de învățătură primit cu mult drag de credincioșii prezenți, după care a sfințit trapeza schitului pe care a pus-o sub oblăduirea Sfântului Apostol Timotei.
De asemenea, la Sfânta Liturghie au participat domnul primar din Moneasa, Nuțu Herbei și Domnul Profesor univ. dr. Aurel Ardelean, apropiați și susținători ai schitului încă de la momentele de început ale acestui colț de rai care a prins contur în Moneasa.
Bucuria însoțirii acestei zile a fost încununată de prezența grupului venit de la Timișoara, în mijlocul cărora s-a aflat domnul Valeriu Popa, care a susținut necondiționat, în ultimele luni, lucrările care au schimbat în bine tot ceea ce înseamnă schitul din Moneasa. Întâlnirea unor astfel de oameni nu a făcut altceva decât să ne confirme încă o dată că faptele bune făcute din inimă și pentru Dumnezeu, nicidecum pentru imaginea personală, sunt cele care dau speranța unui viitor al normalității, al bunului simț și al decenței.
Implicarea neobosită a monahului Serafim, care a știut să atragă astfel de oameni în casa Lui Dumnezeu si a Părintelui Pui Traian, care s-a îngrijit de tot ceea ce a însemnat agapa creștină de după Sfânta Liturghie, a făcut ca astăzi, la Moneasa, să trăim o clipă de viață demnă de păstrat în arhiva personală a amintirilor de suflet.