Polițiștii Orașului Ineu au identificat la data de 31 ianuarie a.c., un ineuan de 21 de ani, care în perioada 22 ianuarie – 29 ianuarie a.c., ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale, din aceeași localitate, de unde ar fi sustras bunuri electronice ( două laptopuri) și scule electrice (ciocan demolator, bormașina, flex, aparat de sudură, polizor și aparat de frezat), cauzând prejudiciu de 16.300 de lei.
Prejudiciul a fost parțial recuperat și restituit societății comerciale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, tânărul fiind reținut de polițiști pentru 24 de ore urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat magistraților Judecătoriei Ineu cu propunerea luării unei măsuri preventive.