Aradul a ajuns la o rată de infectare de sub 2%, iar autoritățile județene nu fac nimic în privința redeschiderii domeniului Horeca. În schimb, în alte părți ale țării, cum ar fi de exemplu Bistrița, rata de infectare a scăzut puțin sub 3%, iar restaurantele, hotelurile și cafenelele sunt deschise deja.
În timp ce prefectul nostru ne informează că restricțiile aferente scenariului roșu rămân în vigoare, deși am ieșit demult din el, deoarece așa a fost instituit în urma unei ședințe, ale cărei hotărâri expiră la 1 ianuarie, prefectul din Bistrița doar le cere locuitorilor să fie vigilenți și să respecte în continuare normele sanitare. „Legat de faptul că incidenţa cazurilor covid-19 la 1000 de locuitori în municipiu a scăzut sub 3, vă amintesc că perioada de restricţii aferente „scenariului roşu” (incidenţă peste 3) expiră la 01.01.2021 (a fost instituită pentru 14 zile în şedinţa CSJU din 18 decembrie). În funcţie de incidenţa ce va fi înregistrată în întâi ianuarie se va trece în altă categorie sau vor fi continuate restricţiile din prezent, dacă incidenţa va creşte din nou peste 3. Baza legală: HG 1065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În funcţie de incidenţa ce va fi înregistrată în 1 ianuarie se va trece în altă categorie (de a doua zi, din 02.01.2021) sau vor fi continuate restricţiile din prezent, dacă incidenţa va creşte din nou peste 3“, conform Prefecturii Arad.
Până la ședința de anul viitor a prefectului nostru, cei care lucrează în domeniul Horeca nu au decât să își închidă afacerile, să piardă bani în continuare și să rămână fără locuri de muncă.
Autoritățile din Bistrița au decis ca, începând de luni, restaurantele, cafenelele, barurile și sălile de jocuri de noroc din municipiul Bistrița să își reia activitatea în interior, cele din domeniul HORECA în limita a 30% din capacitate, după ce incidența cazurilor de COVID-19, calculată fără focare, a arătat că indicele a coborât sub 3 la mia de locuitori, potrivit unui comunicat de presă remis de Instituția Prefectului. Pentru ziua de 27 decembrie, Prefectura a raportat o incidență de 3,33 la mia de locuitori pentru municipiul Bistrița, cu focare, și de 2,92 la mie, fără focare, scrie Agerpres.
Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, admite, prin intermediul comunicatului de presă, că municipiul se află la limita pragului permisiv din punctul de vedere al restricțiilor și le-a cerut locuitorilor să rămână vigilenți și să respecte în continuare normele sanitare.