HOREA UIOREANU SI OAMENII DE AFACERI IOAN BENE SI VASILE POGACEAN, ARESTATI PREVENTIV

by Cosmin Mihuta

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, reţinuţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, au fost arestaţi preventiv, joi seară, de magistraţii Curţii de Apel Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Curtea de Apel Cluj a emis, joi seară, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele şefului CJ Cluj, Horea Uioreanu, şi a oamenilor de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean.

Şedinţa de judecată a magistraţilor Curţii de Apel Cluj a durat peste cinci ore.

Tiberiu Ban, unul dintre avocaţii lui Horea Uioreanu, a declarat că decizia Curţii de Apel Cluj va fi atacată în termen de 48 de ore, iar contestaţia va fi judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Domnul Uioreanu şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în declaraţia dată în faţa judecătorului de la Curtea de Apel. Contează care sunt temeiurile care justifică luarea unei astfel de măsuri. Sunt anumite părţi din acuze pe care nu le contestă sub nuanţa formulată de procurori”, a spus Ban.

La ieşirea din sala de jucată, niciunul dintre cei trei nu a făcut declaraţii.

 

Sursa: http://www.mediafax.ro/social/horea-uioreanu-si-oamenii-de-afaceri-ioan-bene-si-vasile-pogacean-arestati-preventiv-12665489

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate