HNS, virusul care îți sustrage fotografii sau filme personale

by Dana B.

Botnetul Hide ‘N Seek (De-a v-aţi ascunselea), recent descoperit de specialiştii Bitdefender, care sustrage fotografii sau filme personale, a ajuns să controleze în numai trei săptămâni aproape 50.000 de dispozitive, de la 12 dispozitive controlate în 10 ianuarie, anunţă compania.

HNS este primul botnet capabil de spionaj informatic şi sustrage fotografii sau filme personale de la utilizatori prin camerele de filmat IPTV. HNS foloseşte propriul protocol de comunicare şi nu un centru de comandă unic, ceea ce i-a permis să se extindă agresiv la nivel global, din America, până în Asia şi Europa, şi face foarte dificilă lichidarea acestuia, explică Bitdefender.

Reţeaua controlată de atacatori adaugă câteva mii de noi dispozitive pe zi, ajungând până în prezent la peste 45.000 de terminale din peste 100 de ţări.

Specialiştii Bitdefender recomandă userilor să actualizeze dispozitivele inteligente cu cea mai recentă versiune a sistemului de operare, să se asigure că toate dispozitivele au parole complexe sau că au fost schimbate cele iniţiale, precum şi să folosească un instrument de scanare a gadgeturilor din reţea pentru a le găsi pe cele vulnerabile.

 În general, producătorii dispozitivelor inteligente sunt preocupaţi de buna funcţionare a acestora, şi mai puţin de securitate informatică, explică Bidefender. Astfel, gadgeturile din locuinţe au o serie de vulnerabilităţi comune care pot fi exploatate de atacatori fără a fi nevoie de cunoştinţe informatice avansate, compromiţând reţeaua de Internet a utilizatorilor. Mecanismele de autentificare folosite în prezent de gadgeturile din casele inteligente pot fi evitate cu uşurinţă de către răufăcători şi pot expune persoanele la furt de date personale şi intruziuni în viaţa privată. Principalele vulnerabilităţi identificate sunt legate de protocoale, proceduri de autorizare şi autentificare insuficiente, lipsa criptării în timpul configurării unui hotspot sau în timpul folosirii acestuia.

Bitdefender furnizează soluţii de protecţie împotriva ameninţărilor complexe către 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de ţări.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments